Categories: Alte Sporturi

Cine este Pafos, echipa cu care se dulează CFR Cluj în play-off-ul Conference League. Când au loc cele două meciuri

Joi seară, CFR Cluj și-a asigurat locul în play-off-ul Conference League, după ce a învins-o pe Maccabi Petah Tikva (Israel) cu același scor ca în meciul tur, 1-0.

Așadar, pentru calificarea în competiție, ardelenii se vor duela cu Pafos, echipă care a trecut la limită de CSKA 1948 Sofia (Bulgaria) în al treilea tur preliminar al competiției și pentru care evoluează românii Adi Rus și Vlad Dragomir.

Condusă 2-1 la general în ultimele secunde ale returului, dar aflată în superioritate numerică de o repriză, Pafos a egalat prin fratele lui Kevin Luckassen, Derrick, în minutul 90+7.

În prelungiri, ciprioții au mai marcat de trei ori și și-au asigurat biletele pentru duelul în dublă manșă cu CFR Cluj.

Loturile sunt de cam aceeași valoare

La prima vedere, pare că partidele vor fi extrem de echilibrate. Lotul lui Pafos este cotat la 23,68 de milioane de euro de Transfermarkt, în timp ce cel al ”feroviarilor” ar valora 21,70 de milioane de euro.

Ivica Ivusic, portarul echipei, este cel mai bine cotat fotbalist al ciprioților, cu o valoare estimată de 2,5 milioane de euro, urmat îndeaproape de mijlocașul central Pepe (2,4 milioane de euro).

De cealaltă parte, Karlo Muhar (2 milioane de euro), Răzvan Sava (2 milioane de euro), care urmează să plece din Gruia, și Louis Munteanu (1,8 milioane de euro) sunt considerați cei mai valoroși.

Pafos a ajuns cu greu în play-off-ul Conference League

Pafos a ajuns cu chiu, cu vai în play-off-ul Conference League. Calificați în primul tur al Europa League, după ce au câștigat cupa, ciprioții au pierdut prima dublă, scor 2-8, cu Elfsborg (Suedia), încasând câte un cartonaș roșu în fiecare joc.

Apoi, Pafos a avut nevoie de prelungiri ca să le învingă pe Zalgiris (Lituania / 4-2 la general), în al doilea tur, și CSKA 1948 Sofia (scor 5-2 la general), în al treilea.

  • Partidele dintre CFR Cluj și Pafos se vor disputa pe 22, respectiv 29 august.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Dennis Man ”a strălucit” în thriller-ul de la Lecce! Nota primită de român + Cum s-a descurcat Mihăilă

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

10 minute ago

Alexandru Tudorie, mesaj după ce a egalat-o pe FCSB în ultimul minut: “Am fost peste ei!”

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

10 minute ago

Elias Charalambous a trecut la acuzații, după ce FCSB a fost egalată în minutul 90+4: ”Nu sunt prost!”

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

10 minute ago

Reacția lui Daniel Bîrligea, după ce a fost schimbat la pauză, la debutul său la FCSB: ”Se știe”

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

10 minute ago

Gigi Becali n-a stat pe gânduri! Patronul FCSB-ului l-a schimbat la pauză pe Bîrligea și i-a transmis un mesaj clar

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

11 minute ago

FCSB, ofertă pentru un fotbalist de la Petrolul! Dezvăluirea a fost făcută în direct, imediat după meci

Premier League: Man. City - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj - Univ.… Read More

3 ore ago