Categories: Alte Sporturi

CFR Cluj – Rapid 3-2. Victorie pentru ardeleni la revenirea lui Dan Petrescu. Giuleștenii, fără succes în play-off

05.05.2024, 23:25

  • SuperLiga: Hermannstadt – Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova – FCSB, luni, 21:00, DGS 1

CFR Cluj a învins-o pe Rapid, pe teren propriu, scor 3-2, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului SuperLigii. 

  • Partida dintre cele două formații a putut fi văzută în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS au putut urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.

CFR Cluj – Rapid București 3-2

A fost o primă repriză ”incendiară” în Gruia. Krasniqi a deschis scorul, în minutul 16, dar ardelenii au întors rezultatul prin Bîrligea, în minutul 20, și Otele, în minutul 30. 

În repriza a doua, Otele a reușit ”dubla”, în minutul 56. Burmaz i-a readus pe giuleșteni în avantaj, cu o execuție spectaculoasă din lovitură liberă, în minutul 60. Rapidiștii au avut șansa de a egala, dar Albion Rrahmani a ratat o lovitură de la 11 metri, în minutul 72.

S-a terminat 3-2, iar Dan Petrescu a revenit cu un succes în Gruia. CFR Cluj este pe locul 2 în SuperLigă, cu 40 de puncte. De partea cealaltă, Rapid e ultima în play-off, cu 29 de puncte.

Rezumatul meciului:

Înaintea acestei partide, cele două echipe vin după rezultate diferite înregistrate în play-off. Astfel, dacă CFR a obținut două victorii consecutive (1-0, în deplasare, cu Universitatea Craiova și 2-1, pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe), Rapid a înregistrat două eșecuri la rând în acest mini-campionat (1-3, în deplasare, cu Farul Constanța, și 1-2, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova). 

De altfel, giuleștenii nu au înregistrat nicio victorie în play-off și au avut rezultate ”de coșmar”: 6 înfrângeri și o remiză (2-2 cu FCSB). În acest moment, CFR Cluj se află pe locul al treilea în play-off, cu 37 de puncte, în timp ce Rapid se află pe poziția a 6-a (ultima), cu 29 de puncte.

În meciul cu CFR din Gruia, giuleștenii își joacă ”ultima carte” pentru a prinde un loc de cupă europeană. Pentru a ajunge în Conference League, ”alb-vișinii” trebuie să câștige toate cele 3 meciuri rămase de disputat (cu CFR,  cu Sepsi și cu FCSB), iar o echipă dintre Universitatea Craiova sau CFR să nu mai obțină niciun punct până la finalul stagiunii. 

Între Rapid și CFR Cluj ”s-au consumat” până acum 31 de meciuri directe, iar rezultatele înregistrate pe teren au fost de partea giuleștenilor: 14 victorii Rapid, 7 remize, 10 victorii CFR.

Rezultatele dintre CFR și Rapid din acest sezon

  • Rapid – CFR Cluj 3-1 (etapa 10 din SuperLiga)
  • Rapid – CFR Cluj 0-0 (Cupa României)
  • CFR Cluj – Rapid 0-1 (etapa 25 din SuperLiga)
  • Rapid – CFR Cluj 1-4 (etapa 3 din play-off

Echipele probabile la CFR Cluj – Rapid

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Abeid – Avonou, Muhar, Tachsidis – C. Deac, Birligea, Otele

Rapid: Ungureanu – Cr. Braun, Cr. Săpunaru, Iacob, Onea – Kait, R. Oaidă, Emmers – Petrila, Rrahmani, Burmaz

VIDEO Rezumat Rapid – CFR Cluj, scor 1-4

admin

Recent Posts

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon!

Madison Keys şi Paula Badosa s-au calificat în optimile de finală de la Wimbledon! Iubita… Read More

2 ore ago

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie! Antrenamentele vor fi live în AntenaPLAY, de la 19:40

Programul etapei din Porsche Supercup din Marea Britanie Porsche Supercup/ Profimedia Programul etapei din Porsche… Read More

2 ore ago

Lando Norris, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Marele Premiu al Marii Britanii, live în AntenaPLAY

Programul complet al Marelui Premiu al Marii Britanii! Cursa e duminică, de la ora 16:45,… Read More

2 ore ago

Spania – Germania 0-0. Confruntare „şoc” în sferturi la EURO 2024!

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah, Raum – Can, Kross – Musiala, Gundogan, Sane –… Read More

3 ore ago

Victor Pițurcă, ”dezamăgit” de un jucător al naționalei României: ”Mă așteptam la mai mult de la el”

Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:30, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 20:55, DGS… Read More

3 ore ago