Categories: Alte Sporturi

CFR Cluj, foarte aproape să transfere un atacant cu 12 goluri marcate în Franța în sezonul trecut

  • MEDIA: Liga Digi Sport, vineri, 17:00, DGS 1

  • MEDIA: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1

Însă, odată cu revenirea lui Dan Petrescu (56 de ani) la ”cârma” formației din Gruia, lucrurile au început să se miște serios atât la nivelul lotului de jucători, cât și la cel al staff-ului tehnic

În această vară, până acum, ardelenii au bifat 3 transferuri pentru sezonul următor, însă, potrivit ultimelor informații, se pare că gruparea patronată de Ioan Varga este foarte aproape să aducă la echipă un atacant din Ligue 2 (al doilea eșalon francez) care a marcat în stagiunea precedentă 12 goluri. 

Kalifa Koulibaly, aproape de a semna cu CFR Cluj

Potrivit iamsport, CFR Cluj vrea să-l aducă la echipă pe Kalifa Koulibaly (32 de ani), atacantul celor de la Quevilly – Rouen, care în stagiunea precedentă a marcat 12 goluri și a oferit 4 assist-uri în 32 de meciuri jucate pentru trupa din Ligue 2. 

Deși echipa la care a activat a retrogradat în National (liga a 3-a din Franța) la finalul sezonului, Koulibaly a fost printre jucătorii remarcați de la ultimele clasate din eșalonul secund. Prin prisma cifrelor sale, Kalifa Koulibaly s-a clasat pe poziția a 4-a în topul golgheterilor din Ligue 2 în stagiunea precedentă. 

Atacantul malian de 32 de ani își va termina angajamentul cu Quevilly – Rouen la finalul lunii iunie, astfel că va fi ușor de adus la CFR Cluj de patronul Ioan Varga și antrenorul Dan Petrescu. De asemenea, potrivit sursei citate anterior, Koulibaly nu-și dorește să joace în stagiunea următoare în al treilea eșalon din Franța, astfel că ia în calcul să se transfere de la echipă. 

  • 450.000 de euro este cota de piață a lui Koulibaly, potrivit Transfermarkt

CFR Cluj l-a vrut și pe Christopher Ibayi, tot din Ligue 2

În ultima perioadă, CFR Cluj s-a mai interesat de un atacant african din Ligue 2, pe numele său Christopher Ibayi (28 de ani). Însă, vârful legitimat la AC Ajaccio mai are contract cu echipa sa până în vara anului 2026, astfel că ardelenii trebuie să ofere o sumă de transfer pentru a-l aduce în SuperLiga. 

Ardelenii le-ar fi oferit francezilor 550.000 de euro în schimbul congolezului, însă reprezentanții lui Ajaccio au cerut o sumă mai mare din partea lui Ioan Varga. 

Etichete: cfr cluj , ioan varga , kalifa coulibaly


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Se pregătește o “ofertă de pe altă planetă” pentru Vinicius Junior

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Rapid vrea să dea o lovitură pe piața transferurilor

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Promisiunea făcută de ”Tricolorul” care a fost titular în toate meciurile României de la EURO

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

Atmosfera de la Supercupa României! Cum arată tribunele stadionului din Ghencea

Supercupa: FCSB - Corvinul, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS… Read More

3 ore ago

„Este unic, a scris istorie!” Kylian Mbappe, cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo înainte de Portugalia – Franţa

Kylian Mbappe a folosit cuvinte uriaşe despre Cristiano Ronaldo, înainte de meciul Portugalia – Franţa,… Read More

4 ore ago