Categories: Alte Sporturi

Ce lovitură! A antrenat în Ligue 1 și a fost convins să vină în SuperLigă

  • SuperLiga: Farul – Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr – Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Adrian Ursea, pe punctul de a o prelua pe Petrolul

”Lupii Galbeni” au emoții pe acest final de sezon în ceea ce privește retrogradarea, mai ales după ce au fost învinși de Botoșani pe teren propriu, scor 1-2. Petrolul ocupă locul 5 în play-out și se află la 3 puncte deasupra celor de la Voluntari, care sunt pe 7, poziție care duce la barajul de menținere/promovare.

Marian Copilu, omul numărul 1 de la gruparea ploieșteană, speră că Petrolul se va salva de la retrogradare și pregătește deja sezonul următor. Potrivit Fanatik, l-a convins pe Adrian Ursea (56 de ani) să-i preia pe ”Găzari” și există șanse foarte mari ca tehnicianul să semneze din vară.

Ursea, fost jucător la Petrolul, o pregătește acum pe Etoile Carouge, din liga a treia elvețiană. A mai fost principal la Meyrin FC (liga a patra Elveția) și Servette U21, iar punctul culminant al carierei sale a fost în perioada decembrie 2020-mai 2021, când a antrenat-o pe Nice, în Ligue 1.

  • 11 victorii, 5 remize și 14 eșecuri sunt cifrele lui Adrian Ursea la Nice.

Adrian Ursea a fost dorit ca secund la naționala României de către Ladislau Boloni, dar actualul antrenor al lui Metz nu a ajuns la un acord cu Federația pentru preluarea postului de selecționer.

Etichete: antrenor petrolul , adrian ursea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

25 de minute ago

Dan Șucu vrea să îi ”sufle” un fotbalist lui CFR Cluj! Transferul surpriză pregătit de Rapid

William Baeten este unul din fotbaliștii care au impresionat de-a lungul timpului în Bănie, chiar… Read More

25 de minute ago

Daniel Popa știe că este pariul lui Gigi Becali, la FCSB: ”Mă bucur pentru asta”. Ce își propune atacantul

”Pariul lui Gigi Becali” a declarat că se aștepta la mai mult de la prima… Read More

25 de minute ago

Reveniri importante la FCSB pentru debutul în Champions League: ”Sunt de vineri la antrenamente”

Este vorba despre Târnovanu, Șut și Olaru, cei care la partida contra celor de la… Read More

26 de minute ago

Turcii au primit o lovitură serioasă înaintea sfertului Euro 2024 cu Olanda. Ce a decis UEFA

Astfel, autorul dublei care i-a dus pe turci pentru prima oară în sferturile unui Campionat… Read More

26 de minute ago