Ce cotă incredibilă are România la calificarea în „optimile” EURO 2024. Tricolorii, lideri în Grupa E după ce au umilit Ucraina

Ce cotă incredibilă are România la calificarea în “optimile” EURO 2024

Ianis Hagi, alături de coechipieri / Profimediaimages

Iată ce cotă incredibilă are România la calificarea în „optimile” EURO 2024, după victoria categorică cu Ucraina, scor 3-0. Jucătorii lui Edi Iordănescu au obţinut un succes senzaţional şi sunt pe primul loc în Grupa E. Tricolorii sunt la egalitate de puncte cu Slovacia, dar au golaveraj superior.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Au fost surprize uriaşe, care au dat peste cap calculele. Naţionala României a umilit Ucraina, iar marea favorită a grupei a cedat surprinzător. Belgia pierdut în faţa Slovaciei, într-un meci în care Romelu Lukaku a avut două goluri anulate cu VAR.

Ce cotă incredibilă are România la calificarea în „optimile” EURO 2024

Imediat după finalul confruntării Belgia – Slovacia, scor 0-1, bookmakerii au stabilit cotele pentru calificarea în optimile de finală. Reprezentativa României este văzută cu cele mai mari şanse la accederea în fazele eliminatorii, pentru prima dată după 24 de ani. Tot atât timp trecuse şi de când tricolorii nu mai câştigaseră vreun meci la o ediţie de Campionat European.

Cotele actualizate, din Grupa E, la calificarea în optimile de finală:

România – 1.10
Slovacia – 1.18
Belgia – 1.25
Ucraina – 2.65

Reclamă 4

În schimb, România este văzută cu a doua şansă la clasarea pe primul loc în grupă. Favoriţi au devenit Slovacii, după ce au răpus Belgia.

Slovacia – 2.65
România – 2.85
Belgia – 3.30
Ucraina – 15.00

A scăzut semnificativ şi cota pe care o au jucătorii lui Edi Iordănescu la câştigarea EURO 2024. Dacă înainte de startul turneului final aveau 250, acum cota lor a scăzut la 150!

Românii sunt siguri de calificarea în optimile de finală ale Campionatului European din Germania dacă mai obţin o victorie. Chiar şi un punct le poate fi suficient! Sâmbătă, de la ora 22:00, se vor duela cu Belgia, iar patru zile mai târziu au meci cu Slovacia. Ambele vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Cum arată clasamentul în Grupa E:

1. România – 3 puncte (3-0)
2. Slovacia – 3 puncte (1-0)
3. Belgia – 0 puncte (0-1)
4. Ucraina – 0 puncte (0-3)

Tricolorii au un motiv în plus să se gândească la „optimi”. Pot ajunge în fazele eliminatorii şi de pe locul 3 în grupă. Patru dintre cele mai bune şase echipe clasate pe această poziţie obţin calificarea!

Gică Hagi, după România – Ucraina 3-0: „O victorie fantastică, un moment incredibil”

Gică Hagi a oferit prima reacţie după România – Ucraina 3-0. „Regele” a subliniat că el a dat deja pronosticul că România va câştiga primele două meciuri de la EURO 2024. Hagi aşteaptă o victorie şi cu Belgia.

O victorie istorică, un moment incredibil. Atât echipa, cât și publicul care a fost fenomenal. Ceva fantastic! Orice român visa să se întâmple acest lucru. Jucătorii și cei care răspund de binele naționalei vor crede și mai mult. Am câștigat foarte multă încredere.

Am riscat și am spus că vom câștiga primele două meciuri! Sunt în grafic. Felicitări băieților! Nici nu trebuie să vorbim prea mult, au făcut ceva extraordinar. E bine să vorbim de rezultat, de toți băieții. Cei care au marcat au avut execuții incredibile. Bravo lor!

Atmosfera a fost ceva fantastic. Fanii noștri au dominat tot stadionul, au cântat. E și normal când echipa joacă atât de bine. Vom vedea ce va urma, eu cred că au arătat că au posibilități foarte mari”, a declarat Gică Hagi pentru gsp.ro.

Edi Iordănescu a „rupt” blestemul familiei

România a avut un start fabulos la turneul final din Germania. A dat de pământ cu Ucraina şi are şanse uriaşe de a obţine calificarea în fazele eliminatorii. Mai are de jucat cu Belgia şi Slovacia.

Edi Iordănescu a reuşit o performanţă remarcabilă. A izbutit să îl depăşească chiar şi pe tatăl său, Anghel Iordănescu, şi să obţină a doua victorie a României la o ediţie de Campionat European. Prima îi aparţinuse lui Emeric Ienei. Anghel Iordănescu a fost pe banca României în 6 meciuri de la EURO, fără să reuşească să câştige.

De la EURO 2000 nu mai reuşise România să câştige un meci la un turneu final de Campionat European. Atunci, Chivu, Munteanu şi Ganea au scos oamenii pe străzi după o victorie cu 3-2 în faţa Angliei. Se întâmpla pe 20 iunie 2000.

Au urmat 7 meciuri ale reprezentativei României, perioadă în care s-au înregistrat 3 remize şi 4 înfrângeri. Acum, tricolorii au „spart gheaţa” şi au obţinut o victorie istorică împotriva Ucrainei.

Loading …
Live Antena Sport

Citește și:

Simina PREDA

Recent Posts

Florin Maxim vede partea pozitivă, după înfrângerea cu FCSB: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri”. Ce spune despre dreptul de promovare al echipei

Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă… Read More

2 minute ago

Dan Șucu vrea să îi ”sufle” un fotbalist lui CFR Cluj! Transferul surpriză pregătit de Rapid

William Baeten este unul din fotbaliștii care au impresionat de-a lungul timpului în Bănie, chiar… Read More

2 minute ago

Daniel Popa știe că este pariul lui Gigi Becali, la FCSB: ”Mă bucur pentru asta”. Ce își propune atacantul

”Pariul lui Gigi Becali” a declarat că se aștepta la mai mult de la prima… Read More

2 minute ago

Reveniri importante la FCSB pentru debutul în Champions League: ”Sunt de vineri la antrenamente”

Este vorba despre Târnovanu, Șut și Olaru, cei care la partida contra celor de la… Read More

3 minute ago

Turcii au primit o lovitură serioasă înaintea sfertului Euro 2024 cu Olanda. Ce a decis UEFA

Astfel, autorul dublei care i-a dus pe turci pentru prima oară în sferturile unui Campionat… Read More

3 minute ago