Ce cotă are România la câştigarea EURO 2024! Ce naţionale sunt sub „tricolori” înaintea optimilor de finală

”Știm că Olanda este o echipă puternică. Ne-am arătat calitățile, suntem o echipă puternică, care stă bine în teren. Ar trebui să fie mai atenți la noi, din moment ce ai spus că au fost ușurați când au aflat că joacă cu noi. O să îl ascultăm pe selecționer, care va pregăti bine partida. Este o performanță remarcabilă. Am celebrat ieri într-un stil mare, în familie, în familia galbenă, dar trebuie să ne gândim la următorul meci. Ne recuperăm și vom da totul contra Olandei.

(n.r.-Virgil van Dijk) E unul dintre cei mai buni jucători din lume, nu pot să spun lucruri rele despre el. Mă gândesc că este un jucător excelent, un luptător. Vom juca împotriva tuturor, nu doar contra unui singur jucător. Eu cred că vom fi pregătiți la ora jocului, nu avem altceva de făcut. Ne regăsim într-un moment istoric pentru România și cred că, dacă tot am ajuns aici, vom fi pregătiți de meciul cu Olanda.

Sunt recunoscător să pot să ajung la o asemenea competiție și să pot să înfrunt unul dintre cei mai buni jucători din lume. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat oportunitatea să pot să joc pentru România. Avem credință mare că putem bate Olanda. Sunt foarte entuziasmat pentru partida cu Olanda”, a spus George Pușcaș, la conferința de presă.

Simina PREDA

Recent Posts

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen

România, record negativ în prima repriză a meciului cu Olanda! Ce s-a întâmplat la Munchen… Read More

o oră ago

România – Olanda 0-1, ACUM, pe digisport.ro. Olandezii conduc la pauză, dar ”Tricolorii” au arătat că se poate

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 România… Read More

2 ore ago

Ianis Hagi a fost lovit în careul olandez și a început să sângereze, în minutul doi al meciului din optimile EURO!

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 În… Read More

2 ore ago

Englezii au găsit vinovatul pentru golul luat de România de la Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Cody… Read More

2 ore ago

Românii fac spectacol la Munchen! Mesajele afișate în tribune în startul partidei cu Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Mesajele… Read More

2 ore ago

Nici măcar cartonaș galben! Intrare criminală a lui Dumfries la Mogoș, după ce l-a făcut să sângereze și pe Ianis Hagi

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 ”Tricolorii”… Read More

2 ore ago