Categories: Alte Sporturi

Ce a scris presa din Israel despre FCSB înaintea dublei cu Maccabi Tel Aviv: ”Suporterii israelieni pot fi optimiști!”

FCSB a reușit o victorie senzațională în prima manșă a turului 1 preliminar din UCL, împotriva campioanei din San Marino, Virtus, scor 7-1.

Acum, echipa pregătită de Elias Charalambous nu are nicio grijă în privința returului, care se va disputa marți, 16 iulie, și este considerată deja calificată în turul 2, în care îi va întâlni pe cei de la Maccabi Tel Aviv.

”Au primit cel mai dur adversar posibil”

Jurnaliștii israelieni sunt de părere că ”roș-albaștrii” sunt adversari puternici pentru Maccabi Tel Aviv, însă sunt optimiști în privința calificării în turul 3 al competiției europene.

”După trei ani, Maccabi Tel Aviv revine în Liga Campionilor, cu Felicio Milson care nu se prezintă la antrenamentul echipei, cu o săptămână și jumătate înainte de întâlnirea cu primul adversar în drumul spre calificare, Steaua Bucureşti (n.r. FCSB).

Deși ‘galbenii’ sunt capi de serie, nu există nicio îndoială că au primit cel mai dur adversar posibil. Campioana României vrea să revină în cea mai prestigioasă competiție, după o absență de 11 sezoane.

”Vor trebui să fie deosebit de atenți la Olaru”

În primul rând, aceasta este o echipă căreia îi place să controleze mingea în majoritatea fazelor de joc și se bazează pe jocul extremelor, în principal pe partea stângă.

Jucătorul la care ‘galbenii’ vor trebui să fie deosebit de atenți este căpitanul și mijlocașul ofensiv Darius Olaru, care a marcat 15 goluri în sezonul trecut.

În ceea ce privește jocul de atac, Maccabi Tel Aviv va trebui să exploateze flancul stâng, punctul slab al românilor, și să încerce să creeze o situație unu-la-unu cu ajutorul vitezei lui Milson.

În concluzie, campioana israeliană va întâlni un adversar redutabil, dar obiectivul este absolut posibil. ‘Galbenii’ au trecut deja de adversari la fel de buni, pe terenuri la fel de dificile și cred că suporterii pot fi optimiști”, au scris cei de la ynet.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Transfer cu câteva ore înainte de LASK – FCSB

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, vineri, 19:00, DGS 1 Conference League: CFR - Pafos, joi, 20:30,… Read More

3 ore ago

OUT de la ”U” Cluj

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, vineri, 19:00, DGS 1 Conference League: CFR - Pafos, joi, 20:30,… Read More

3 ore ago

Situația se complică! Doar așa îl lasă Atletico să plece pe Horațiu Moldovan

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, vineri, 19:00, DGS 1 Conference League: CFR - Pafos, joi, 20:30,… Read More

3 ore ago

Reacția primarului Hunedoarei, după ce 4 cluburi din Liga 2 au contestat decizia FRF, în cazul Corvinului

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, vineri, 19:00, DGS 1 Conference League: CFR - Pafos, joi, 20:30,… Read More

3 ore ago

Florin Prunea s-a pronunțat înainte de LASK – FCSB și CFR Cluj – Pafos

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, vineri, 19:00, DGS 1 Conference League: CFR - Pafos, joi, 20:30,… Read More

3 ore ago