Categories: Alte Sporturi

Ce a făcut Florin Niță, în primul meci la noua sa echipă

  • Cupa României: Metalul Buzău”U” Cluj, joi, 17:00, DGS 1

  • Conference League: PafosCFR, joi, 20:00, DGS 1

Portarul român a debutat în poarta saudiților, la doar trei zile după ce transferul acestuia a fost confirmat.

Florin Niță a încasat trei goluri în meciul Al Hilal

Damac a pierdut meciul din deplasare, cu Al-Hilal, scor 2-3, în etapa a doua din campionatul Arabiei Saudite.

Florin Niță a fost titular în echipa antrenată de Cosmin Contra, însă debutul nu a fost cum și-ar fi dorit goalkeeper-ul naționalei României, din cauza celor 3 goluri primite.

Nicolae Stanciu (31 de ani) a fost de asemenea titular la Damac și a fost avertizat cu un cartonaș galben, în minutul 38 al partidei, din cauza unui fault comis.

Partida cu Al-Hilal a fost cea de doua înfrângere suferită de Damac, în primele două etape ale noului sezon din “Golf”, după ce în prima etapă echipa tehnicianului român a pierdut, pe teren propriu, meciul contra celor de la Al-Khaleej, scor 0-1.

Cosmin Contra a declarat la finalul partidei cu Al-Khalej că echipa sa are mari probleme la nivelul lotului și așteaptă jucători noi.

Mesajul lui Florin Niță, după ce a semnat cu Damac

După ce a semnat cu Damac, Florin Niță a avut un mesaj pentru susținătorii noii sale echipe, dar și pentru fanii naționalei României. Acesta a transmis cum a fost convins să facă pasul spre Arabia Saudită.

”E momentul să spun start într-o nouă aventură. Dacă până acum am jucat doar în Europa, acum am decis să semnez în Arabia Saudită cu cei de la Damac.

Colegul meu de la echipa națională Nicolae Stanciu mi-a vorbit atât de frumos despre campionat și despre club, iar Mister Cosmin Contra mi-a vorbit despre proiectul de la Damac.

În ultimii ani valoarea campionatului a crescut enorm, iar superstarurile fotbalului mondial au ales Arabia Saudită. Așadar, am luat și eu decizia de a mă alătura celor de la Damac.

Fanilor din Arabia Saudită le promit că voi da totul în teren și îi asigur de tot respectul meu. Fanilor din România le transmit că abia aștept să îi revăd. P.S. Mulțumesc pentru prezentare și primire, Damac!”, a scris Florin Niță, pe Instagram.

  • Deși inițial se credea că românul a parafat un contract pe doi ani, Florin Niță a semnat, de fapt, pe un sezon cu Damac, potrivit arabilor.

Etichete: cosmin contra , al hilal , florin nita , nicolae stanciu , damac


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Răsturnare spectaculoasă de situație: Adi Petre nu se mai lasă de fotbal! Ce club cunoscut l-a ofertat

Champions League: Manchester City - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG - Girona,… Read More

24 de minute ago

S-a accidentat în minutul 16 la Coventry – Tottenham și a trebuit schimbat

Champions League: Manchester City - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG - Girona,… Read More

24 de minute ago

Scandal în SuperLigă: și-a reziliat contractul și a plecat de la echipă! Antrenorul, acuzat de rasism

Champions League: Manchester City - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG - Girona,… Read More

24 de minute ago

Manchester City – Inter Milano 0-0 / PSG – Girona 0-0 / Brugge – Dortmund 0-0, ACUM, DGS 1, 2, 3. Programul

Champions League: Manchester City - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG - Girona,… Read More

24 de minute ago

Ironia lui Mihai Stoica, după ce a văzut ce a făcut fosta adversară a FCSB-ului în Champions League

Champions League: Manchester City - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG - Girona,… Read More

25 de minute ago

Situația incredibilă în care a ajuns Ianis Hagi. Românul, exclus și din echipa a doua a lui Rangers

Ianis Hagi a fost trecut pe linie moartă la Rangers. Antrenorul Phillip Clement l-a trimis… Read More

4 ore ago