Categories: Alte Sporturi

Bernd Storck, încântat după meciul Sepsi – FCSB. ”Am reușit asta după 3 ani”. Ce decizie a luat în privința lui Rondon

  • SuperLiga: Hermannstadt – Petrolul, joi, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova – CFR, joi, 21:45, DGS 1

În urma acestui rezultat, roș-albaștrii au 46 de puncte și se află pe primul loc, în timp ce Sepsi ocupă poziția a șasea cu 28 de puncte.

Bernd Storck este convins că echipa lui a avut mare noroc în prima repriză a meciului cu FCSB

La flash-interviul de după meci, Bernd Storck (61 de ani), antrenorul echipei gazdă, a recunoscut că este mulțumit cu acest punct. 

(n.r. ați luat un punct…) După câți ani? După trei ani! Pentru noi este un succes, când câștigi un punct cu echipa de pe primul loc. Nu sunt multe echipe care au reușit așa ceva.

Noi și Rapid am reușit așa ceva, dintre formațiile din play-off. Trebuie să fim corecți și să spunem că în prima repriză am avut noroc. Am început bine, dar după aceea puteam să primim două sau trei goluri. Fără portarul nostru nu am mai fi fost în meci, după prima repriză.

Repriza secundă a fost un meci deschis din partea ambelor echipe și am încercat să dăm goluri. Am egalat și puteam chiar să câștigăm”, a declarat Storck.

Antrenorul german a mai spus că este bucuros că Matei a apărut din nou pe teren. Jucătorul este suspectat de dopaj, iar acum încearcă să arate că a fost vorba despre o contaminare accidentală, la fel ca în cazul Simonei Halep

”Sunt bucuros că Matei s-a întors și sunt bucuros pentru el și sper să fie apt și pentru meciul următor. Îmi place să fiu corect cu jucătorii și i-am spus că nu mă mai bazez pe el pentru că vreau să dau mai multe șanse jucătilor mai tineri.

De asta Rondon nu a fost nici pe bancă. I-am spus că nu va mai avea șanse să joace, am fost corect. El oricum termină contractul la finalul sezonului”, a mai spus Storck.

VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi – FCSB 2-2:

Etichete: bernd storck , fcsb sepsi , bernd storck sepsi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Sportiva cu o avere de 3 miliarde de dolari, în fața Gabrielei Ruse în semifinale la Paris

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

2 ore ago

FC Botoșani – CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

2 ore ago

Ce lovitură! Denis Alibec a ales între FCSB și Farul

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

2 ore ago

Au retrogradat la fotbal, dar la baschet au luat bronzul! CSO Voluntari a câștigat finala mică a Ligii Naționale

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

2 ore ago

Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș sunt siguri că nu trebuie să lipsească de la EURO 2024: ”Cel mai bun din SuperLigă”

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

2 ore ago

Ronald Gavril şi Flavius Biea au cucerit centurile WBC Latino, la Craiova!

SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00,… Read More

5 ore ago