Anunţul fiului lui Ion Ţiriac după ce David Popovici a cerut noi bazine de înot şi investiţii mult mai mari în sportul românesc!

Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune. Ok, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile olimpice, dar eu în timpul iernii când e frig la Lia Manoliu se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că bazinul din interior de la Lia Manoliu… Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine şi alte arene.

„De ce să nu avem mai mulţi olimpici?”

Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile olimpice în primul rând. Acum am venit trei oameni calificaţi cu înotul. Sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor De ce să nu avem mai mulţi olimpici?

Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Sigur, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a spus Popovici.

David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de bronz în proba de 100 m liber din cadrul competiţiei de înot de la Jocurile Olimpice. Pentru Popovici este a doua medalie la Paris, după aurul de la 200 m liber.

 

Simina PREDA

Recent Posts

Răzvan Marin, analizat ”la sânge” de presa din Italia după partida cu Empoli: ”Se chinuie”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Zeljko Kopic a tras concluzia după Oțelul Galați – Dinamo 1-1: “Avem probleme!”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Dorinel Munteanu, tiradă la interviu: s-a legat de Maftei, arbitri, “specialiști” și chiar și de fanii Oțelului!

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Andrei Nicolescu ”a explodat”, după ce Oțelul a cerut penalty la hențul lui Cătălin Cîrjan

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago

Declarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Ne-am amintit de partida din sezonul trecut, pierdută în ultimul minut”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

2 ore ago