Categories: Alte Sporturi

Alexandru Meszar a anunțat un buget record pentru UTA: ”Automat vom vrea să ajungem acolo”

UTA se pregătește să ia cu asalt următorul sezon și își dorește să obțină rezultate importante după ce la finalul sezonului trecut s-a clasat pe 7, prima poziție din play-out.

De această dată, acționariatul ”Bătrânei Doamne” își propune ca echipa să ajungă în play-off comparativ cu sezonul precedent, asta după ce a fost anunțat un buget în valoare de 6 milioane de euro.

Alexandru Meszar: ”Aveam cam 80%”

Meszar a dezvăluit că echipa are în acest moment 80% din bugetul cu care vrea să atace primele poziții și că au fost majorate salariile jucătorilor.

”Ca de obicei, avem 80% din buget acoperit. Avem stabilitate totală, nici mai mică, nici mai mare decât anii trecuți. Ca și până acum, mergem înainte. Avem o colaborare cu Primăria, nu o comentăm, este bine. S-a vorbit azi despre sponsorul principal de echipament, dar primăria, orașul, este totuși susținătorul numărul unu.

Adică, numărul doi, căci numărul unu este clubul, pentru că 70-80% din buget îl produce clubul. În jur la 15% îl produce orașul și restul sponsorii. Dar 70% ni-l facem noi. Bugetul de salarii este un pic majorat, dar sub control. Așadar, este un pic mai mare, având în vedere că pretențiile cresc. Cum crește tot ceea ce înseamnă UTA, așa cresc și pretențiile jucătorilor, antrenorilor și așa mai departe”, a transmis Alexandru Meszar potrivit SportArad.

UTA își propune să ajungă în play-off

Alexandru Meszar a dezvăluit ce obiectiv are clubul din Arad în următoarea stagiune.

”Cel puțin de când suntem noi la conducere, de 13 ani sau 12 ani, politica clubului se bazează pe pași mărunți, step by step. Locul șapte este un record din ultimii 50 de ani, dar să declari ca obiectiv câștigarea titlului sau atacarea lui este mult.

În schimb, nu ne opunem, dacă aceasta este ambiția echipei sau a stafului tehnic, cu mare drag o sprijinim, cum i-am sprijinit și în celelalte obiective. În schimb, obiectiv declarat este un loc în clasament mai bun decât anul trecut, care automat înseamnă play-off”, a mai spus Meszar pentru sursa citată.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Simina PREDA

Recent Posts

Taxă pe lux! Cât trebuie să plătească Ion Țiriac pentru ”bijuteria” pe care a luat-o ”gratis”: ”Nu știu de ce nu am două”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

50 de minute ago

Mesajul acid al lui Dan Petrescu pentru FCSB, imediat după CFR – UTA 1-3

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

50 de minute ago

Rapid – Oțelul 0-0. ”Remiză albă” în Giulești, iar echipa lui Marius Șumudică rămâne pe loc de play-out

28.09.2024, 23:25 Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi -… Read More

50 de minute ago

Osasuna – Barcelona 3-1, ACUM, la Digi Sport 2. Catalanii, aproape de prima înfrângere din La Liga

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

50 de minute ago

Victor Angelescu nu s-a mai abținut după ce Rapid a rămas FĂRĂ victorie în Giulești! Reacția lui Dan Șucu

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

50 de minute ago

Rapid – Oțelul Galați 0-0. Ocazie uriaşă ratată de gălăţeni! Duel „de foc” în Giuleşti

Min. 1: A început partida! Echipele de start: Rapid (4-2-3-1): Siegrist – Cr. Manea, Ignat,… Read More

2 ore ago