Categories: Alte Sporturi

Aflat pe lista FRF, Adrian Mutu a primit o ofertă din SuperLigă

  • Conference League: Universitatea Craiova – Maribor, joi, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo – Gloria Buzău, vineri, 22:00, DGS 1

Tot în această perioadă, Adrian Mutu a negociat cu un club din SuperLigă.

Adrian Mutu, dorit de Hermannstadt

Potrivit gsp.ro, Adrian Mutu a negociat în ultimele zile cu cei din conducerea clubului Hermannstadt, unde antrenor principal este Marius Măldărășanu, care mai are contract până în vara anului viitor, dar el însuși a recunoscut că despărțirea se poate produce mai devreme.

Îmi este foarte greu. Mă gândesc și la mine, că am stat aici când a fost depunctarea și când s-au vândut jucători. Săptămâna viitoare va fi una de gânduri. Suntem realiști. Lumea se gândește la play-off. Ne batem la retrogradare. Asta e realitatea. Am tot cerut jucători. Vreau jucători care vin la Hermannnstadt”, a spus Marius Măldărășanu, după egalul din prima etapă cu Universitatea Craiova.

Șansele ca Adrian Mutu să semneze cu Hermannstadt ar fi, însă, destul de mici, mai ales că au apărut și negocierile pentru preluarea echipei naționale, post la care antrenorul râvnește. ”Briliantul” s-a întâlnit cu Mihai Stoichiță în cursul zilei de luni pentru o primă discuție, dar Federația Română de Fotbal va continua întâlnirile cu antrenorii vizați  în perioada următoare.

Adrian Mutu: ”Dacă aș spune da, mâine aș fi acolo”

De curând, Adrian Mutu a dezvăluit că are o ofertă din SuperLigă, dar fără să divulge numele echipei.

Am oferte și din România, dar și din afară. Din campionatul nostru. Știu că pare ciudat, abia a început campionatul, dar se gândește la mine. Nu îmi place să vorbesc. Știți cum e la noi. Nu o să spun!

Antrenorul e acolo. Sunt discuții. Dacă aș spune da, mâine aș fi acolo”, a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.

Etichete: adrian mutu , marius maldarasanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Răzvan Marin, analizat ”la sânge” de presa din Italia după partida cu Empoli: ”Se chinuie”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Zeljko Kopic a tras concluzia după Oțelul Galați – Dinamo 1-1: “Avem probleme!”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Dorinel Munteanu, tiradă la interviu: s-a legat de Maftei, arbitri, “specialiști” și chiar și de fanii Oțelului!

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Andrei Nicolescu ”a explodat”, după ce Oțelul a cerut penalty la hențul lui Cătălin Cîrjan

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago

Declarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Ne-am amintit de partida din sezonul trecut, pierdută în ultimul minut”

SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB - Petrolul, sâmbătă, 21:30,… Read More

3 ore ago