Adriana Adam a dezvăluit că este în culmea fericirii după medalia cucerită la 8+1, la Jocurile Olimpice. Sportiva a declarat că se bucură pentru faptul că a reușit, împreună cu colegele sale, să scrie istorie la Paris.
- Vezi Jocurile Olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR*. Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului).
„Ne bucurăm că am scris istorie după 20 de ani. Ne bucurăm că am reuşit în această formulă cu multe îndurate de-a lungul timpului şi acumulate. Suntem foarte fericite pentru această medalie”, a declarat Adriana Adam.
Adriana Adam, în culmea fericirii după medalia cucerită la 8+1, la Jocurile Olimpice
Magdalena Rusu a afirmat că pe cea mai înaltă a podiumului s-a simţit ca şi cum s-ar fi aflat pe cel mai înalt munte, notează agerpres.ro.
„Mi-am dorit să facem spectacol şi asta s-a întâmplat. Pe podium se simte ca şi cum ai fi pe cel mai înalt munte. Aşa s-a simţit, ca pe Himalaya. Bate vântul, dar eu nu am mai simţit nimic. Barca a trecut prima linia sosire, nu eu. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat ne bucurăm toate, suntem mulţumite şi bucuroase. Eu cred că ne-am distrat, la aceste jocuri”, a spus Rusu.
Maria Lehaci (fostă Tivodariu) consideră că prin câştigarea cursei de la JO, echipajul României de la 8+1 a dat lovitura de graţie.