Adi Popa a auzit ce variantă are Ianis Hagi și nu a stat deloc pe gânduri: ”Îi va fi foarte greu”

  • Liga Națiunilor: IrlandaAnglia, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • Liga Națiunilor: GermaniaUngaria, sâmbătă, 21:45, DGS 1

Antrenorul Philippe Clement i-a transmis lui Ianis Hagi că nu se mai bazează pe serviciile sale, iar românul a fost trimis la echipa a doua a lui Rangers.

Ianis Hagi are varianta revenirii în România, dar Adi Popa îl avertizează

Cu șanse mici de a evolua la prima echipă a lui Rangers, Ianis Hagi are varianta revenirii în România. Gică Hagi a declarat deja că fiul său va semna în România doar cu Farul.

Cu toate acestea, Rapid și FCSB și-au manifestat interesul pentru fotbalistul aflat în prezent în lotul naționalei României pentru meciurile din Liga Națiunilor.

Adi Popa (36 de ani), în prezent mijlocaș la Steaua, este de părere că dacă Ianis Hagi va reveni în fotbalul românesc, cu greu va mai prinde ulterior un transfer în străinătate.

Dacă va reveni în România, după aceea îi va fi foarte greu să mai plece. Sunt jucători care s-au întors în România și apoi le-a fost greu să mai plece. Din Scoția mai prinzi ceva, dar din România e greu”, a spus Adi Popa, la Fotbal Club.

Eu, dacă aș fi antrenor, nu l-aș ține rezervă pe Ianis Hagi. Dacă n-am unde, vin și joc la Farul”, a spus și Ion Crăciunescu.

Lui Ianis Hagi îi crește salariul dacă mai joacă un meci la Rangers

Conducerea lui Rangers ar fi decis să-l trimită pe Ianis Hagi la echipa a doua a clubului din rațiuni financiare. De fapt, ca urmare a unei clauze din contract.

În angajament scrie că, în momentul în care bifează meciul cu numărul 100 la Rangers, lui Ianis Hagi îi crește salariul cu 7.000 de euro pe săptămână. Acum, internaționalul român are 99 de meciuri jucate la prima echipă a lui Rangers.

Etichete: rangers , ianis hagi , adi popa , ianis hagi rangers , ianis hagi farul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

Mesajul lui Dorinel Munteanu pentru criticii săi, după ”episodul David Maftei”: ”Au schimbat macazul”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Căpitanul-surpriză al Rapidului, după încă un meci fără succes în Giulești: ”Spun asta mereu când facem egal sau când pierdem”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Surprinzător! Ce se întâmplă cu Mazilu, după ce a fost trimis la echipa U21 a lui Brighton! Românul a costat 3.000.000 €

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Anunțul lui Marius Șumudică, după Rapid – Oțelul 0-0: ”Sunt ferm convins”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Englezii au dat verdictul despre Radu Drăgușin, după gafa comisă în Tottenham – Qarabag

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

2 ore ago

Taxă pe lux! Cât trebuie să plătească Ion Țiriac pentru ”bijuteria” pe care a luat-o ”gratis”: ”Nu știu de ce nu am două”

Premier League: Man. United - Tottenham, duminică, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi - FCSB, duminică,… Read More

5 ore ago