A venit vestea pe care FCSB şi Dinamo abia o aşteptau! Ce se întâmplă cu Arena Naţională

A venit vestea pe care FCSB şi Dinamo abia o aşteptau! Au început lucrările la Arena Naţională, iar în curând stadionul va putea găzdui meciuri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo a fost nevoită să joace derby-ul cu Universitatea Craiova pe stadionul Arcul de Triumf. Administratorul special al „câinilor”, Andrei Nicolescu, recunoştea că Dinamo ar fi vrut să joace partida cu Universitatea Craiova pe Arena Naţională.

A venit vestea pe care FCSB şi Dinamo abia o aşteptau! Ce se întâmplă cu Arena Naţională

Potrivit sportpesurse.ro, lucrările de decopertare a gazonului vechi de pe Arena Naţională au început. Gazonul se afla într-o stare proastă după concertele care au avut loc pe cel mai mare stadion al ţării.

Cel mai recent concert care a avut loc pe Arena Naţională a fost cel al lui Ed Sheeran. Anterior, au cântat cei de la Coldplay pe Arena Naţională.

Partida cu Universitatea Craiova ar fi meritat o audiență mai mare, însă asta este situația când pe Arena Națională cântă cineva. Dacă am fi jucat pe un stadion mai mare, ar fi fost o atmosferă mai frumoasă. Cred că ar fi venit 25.000 oameni, există un interes destul de mare și din partea Craiovei, care este și cea mai în formă echipă”, declara administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu.

Simina PREDA

Recent Posts

Bocciu, prima reacție după ce Peluza Nord a fost părăsită de ultrașii de la Original

"Bocciu", așa cum e cunoscut, a vorbit despre mutarea suporterilor din grupul Original, care au… Read More

23 de minute ago

Botoșani – Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Spectacol total

Botoșani - Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Duel în subsolul clasamentului Min. 90+1: GOOOL… Read More

23 de minute ago

Dinamo, candidată la titlu? Fostul idol din Ștefan cel Mare e convins: “De ce să stricăm ce e bine?”

Dinamo ocupă locul trei după primele nouă meciuri în SuperLiga disputate în actuala stagiune, iar… Read More

23 de minute ago

S-a marcat golul campionatului în FC Botoșani – Gloria Buzău! Execuție de la jumătatea terenului

După o remiză pe terenul Oțelului Galați, Gloria Buzău a început bine și pe terenul… Read More

23 de minute ago

Oțelul Galați – Dinamo, de la ora 21:00, pe iAMsport.ro. Gălățenii primesc vizita ”câinilor”

Oțelul Galați - Dinamo, de la ora 21:00, pe iAMsport.ro. Gălățenii primesc vizita ”câinilor” Oțelul… Read More

23 de minute ago

Sabău se teme de Universitatea Craiova: “Foarte greu!”. Ce spune de transferuri

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a prefațat meciul pe care echipa sa urmează… Read More

23 de minute ago