Categories: Alte Sporturi

A spus lucrurilor pe nume, după ce Cristi Săpunaru a ajuns rezervă la Rapid! Avertisment pentru Neil Lennon

  • Liga 2: Voluntari – Concordia Chiajna, vineri, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Farul, vineri, 21:00, DGS 1

Totuși, lucrurile s-au schimbat în acest sezon odată cu numirea pe banca tehnică a lui Neil Lennon, iar jucătorul de legendă al alb-vișiniilor a trecut pe banca de rezerve.

În acest sezon, fundașul central de 40 de ani a bifat doar 24 de minute pentru Rapid, în înfrângerea cu Petrolul Ploiești, scor 0-1.

Florin Bratu despre Cristi Săpunaru: ”Dacă i-ai prelungit contractul trebuie să-ți asumi”

Florin Bratu, prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Special, a intervenit într-o discuție legată de situația de la Rapid. Fostul jucător al lui Dinamo consideră că trebuie găsită o soluție cât mai rapid, întrucât Săpunaru este o parte extrem de importantă din cadrul clubului.

”Mai e încă o problemă pe care Rapid trebuie să o rezolve foarte curând, și anume Cristi Săpunaru. Dacă nu se va rezolva cu el într-un fel, și mă refer aici să joace, va fi foarte greu. În orice sistem, Săpunaru este important.

Este o voce importantă în vestiar, își dorește să joace, e normal. Dacă i-ai prelungit contractul trebuie să-ți asumi, iar eu cred că dacă el nu va juca, lucrurile nu se vor îndrepta. Trebuie să găsească o soluție în care Săpunaru să fie integrat”, a declarat Florin Bratu.

Viorel Moldovan: ”Aici, la Rapid, este viitorul lui, indiferent de ce decizie va lua”

Oficialul alb-vișiniilor a dezvăluit că Săpunaru va primi, cu siguranță, un rol în cadrul clubului după retragere, însă consideră că jucătorul încă mai poate ajuta echipa din teren.

”Cu Cristi, indiferent de statutul lui, el are viitorul asigurat la Rapid în cadrul clubului. Încă cred că își poate aduce aportul în joc și să fie un element de bază. Aici, la Rapid, este viitorul lui, indiferent de ce decizie va lua: să fie antrenor, conducător. Dacă mă dă domnul Șucu afară, poate să fie și președinte”, a declarat Viorel Moldovan.

Etichete: rapid , florin bratu , cristi sapunaru , neil lennon


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

„Dina” Grameni, mesaj clar despre diferenţele dintre Gică Hagi şi Marius Şumudică: „Pune mult suflet!”

„Dina” Grameni a transmis un mesaj clar despre diferenţele dintre Gică Hagi şi Marius Şumudică.… Read More

22 de minute ago

Răsturnare de situație în cazul Simonei Halep

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

55 de minute ago

Dan Petrescu s-a convins înaintea partidei cu Hermannstadt: ”E cea mai bună echipă din România”

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

56 de minute ago

CSM Focșani – FCU Craiova, Live Video, sâmbătă, 12:00, DGS 1. Programul complet al etapei a 7-a din Liga 2

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

56 de minute ago

UEFA a nominalizat fotbalistul primei etape din Champions League și nu este Harry Kane

SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo,… Read More

56 de minute ago

FC Botoșani – Gloria Buzau 0-1, ACUM, la Digi Sport 1. Oaspeții au deschis scorul

20.09.2024, 18:39 SuperLiga: FC Botoșani - Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați… Read More

56 de minute ago