Categories: Alte Sporturi

A scris istorie la EURO 2024! Nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimii 44 de ani: ”A dus recordul la un alt nivel”

  • MEDIA: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS 1

  • MEDIA: Liga Digi Sport, luni, 14:30, DGS 1

Record spectaculos reușit de Andreas Christensen în meciul Slovenia – Danemarca de la EURO 2024

Galerie Foto

Nordicii au deschis scorul prin Christian Eriksen (17), dar adversarii au egalat o oră mai târziu, prin Erik Janza (77). Danemarca rămâne astfel neînvinsă în duelurile cu Slovenia, cu cinci victorii şi două egaluri. În preliminarii, cele două au terminat cu acelaşi număr de puncte(22), danezii câştigând grupa după 1-1 în deplasare şi 2-1 acasă.

Eriksen a fost desemnat omul meciului, însă și un alt jucător al Danemarcei a ieșit în evidență. Este vorba despre Andreas Christensen (28 de ani), fotbalistul celor de la Barcelona.

Toate cele 89 de pase încercate de fundașul central și-au găsit destinatarul, lucru nemaiîntâlnit de la startul Campionatului European din 1980 până astăzi. În ultimii 44 de ani, niciun jucător nu a avut un procentaj de 100% al paselor reușite într-un meci de la EURO.

  • Au fost luați în considerare fotbaliștii cu peste 76 de pase pe meci.

Andreas Christensen a dus recordul la un alt nivel”, au notat statisticienii de la Sofascore.

  • 3 goluri în 70 de selecții a adunat Christensen la naționala Danemarcei.
  • 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Andreas Christensen, potrivit Transfermarkt.

Etichete: andreas christensen , slovenia – danemarca , record euro 2024 , danemarca euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

admin

Recent Posts

UEFA a descris într-un singur cuvânt victoria Olandei în fața României

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 UEFA,… Read More

6 minute ago

FCSB pregătește o surpriză la meciul din Supercupă! MM Stoica: ”O să vedeți”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Meciul… Read More

6 minute ago

Vincenzo Montella, în culmea fericirii după calificarea Turciei în optimile EURO. Următoarea adversară e Olanda

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Fundaşul… Read More

6 minute ago

Edi Iordănescu a analizat arbitrajul, după ce România a fost eliminată de la EURO: ”Fără dar și poate!”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Edi… Read More

6 minute ago

FCSB debutează în Champions League ÎN DIRECT la Digi Sport. Campiona începe aventura în San Marino

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Formația… Read More

6 minute ago

Anunțul venit din Italia despre Edi Iordănescu: ”E gata să plece și să câștige bani”

Media: Liga Digisport, miercuri, 17:30, DGS 1 Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1 Contractul… Read More

3 ore ago