
-
Conference League: Astana – Corvinul, miercuri, 17:00, DGS 1
-
Conference League: CFR Cluj – Maccabi Petach Tikva, joi, 20:00, DGS 1
- După remiza din Copou, ieșenii sunt pe 15, cu 4 puncte, în timp ce Dinamo a urcat pe locul al cincilea, cu 8 puncte.
Zljko Kopic: ”Am foarte aproape să câștigăm acest meci. Trebuie să mai aducem unul sau doi jucători”
La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale și de modul în care au abordat cea de-a doua repriză, după ce la pauză erau conduși de cu 1-2.
Mai mult, tehnicianul croat a susținut că mai are nevoie de unul sau doi jucători noi sub comandă.
”A fost un meci bun, am început foarte bine. Adversarul a fost unul dificil și a avut ocazii bune. Au marcat goluri fantastice, nu ne-au lăsat să respirăm. După pauză mi-a plăcut ce am văzut, nu le-am dat șanse, am avut multe ocazii. Am foarte aproape să câștigăm acest meci.
(n.r. ce le-a spus la pauză) Le-am spus că trebuie să continuăm ce știm să jucăm. Să aducem mingea în a treia parte a terenului. A fost greu, mai ales că nu au mai putut să joace Abdallah și Politic. De Bordușanu sunt mulțumit, a jucat 90 de minute. Bani și Neagu au jucat și ei bine.
(n.r. despre accidentările suferite de Dennis Politic și Hakim Abdallah) Încă nu știm, deocamdată nu pot să spun ce se întâmplă cu ei. Le trebuie un control medical și apoi vom vedea.
Trebuie să mai aducem unul sau doi jucători și sper ca în cel mai scurt timp să vină. Acum trebuie să luptăm și să ne recuperăm pentru meciul cu Rapid”, a spus Zeljko Kopic.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: liga 1 , dinamo , transfer , poli iasi , superliga , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Ce naiba, suntem ipocriți?” Bogdan Stelea s-a enervat în direct: ”Nu fac!”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăControversă uriașă la Atletico – Arsenal! Verdictul a venit pe loc: „Niciodată în viața asta”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntonio Sefer a ratat un penalty, iar apoi a urmat dezastrul. Situație critică pentru echipa sa
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Jocuri murdare”: Arsenal a făcut plângere la UEFA, la meciul cu Atletico Madrid! Decizia luată
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login