
La tribuna oficială, Gigi Becali s-a bucurat alături de apropiaţi. Patronul de la FCSB a părut extrem de satisfăcut de performanţa echipei sale.
Fiesta a început pe gazon imediat după fluierul final al partidei. Coman a pătruns pe teren, iar MM Stoica, Elias Charalambous şi Pintilii au încins o horă a bucuriei. Becali a privit totul de la lojă. Imediat, Mihai Stoica a intrat pe gazon şi a prezentat fiecare om din staff şi fiecare jucător. Nu înainte de a ţine un discurs şi a le mulţumi fanilor. Ilie Năstase a venit şi el pe scenă, îmbrăcat în haine militare. Mihai Stoica a ţinut un discurs pe gazon.
„Dacă această echipă a reușit un record inimaginabil să ajungă după înjumătățire la 13 puncte de locul 2, dumneavoastră ați făcut un record formidabil. S-a bătut recordul de audiență al Arenei Naționale! Toată lumea s-a gândit că a fost un campionat foarte ușor de câștigat, dar ce nu se știe din afară am simțit noi, din interior.
Acest campionat s-a câștigat după meciul cu Rapid (0-4, în ultima etapă a sezonului regulat), când am fost dezmembrați, iar după meci, în loc ca acești suporteri fenomenali să își certe favoriți, i-au încurajat, au demonstrat că sunt alături de ei, au influențat această Arena Națională, iar titlul este al vostru! Al vostru! Repet, ca să înțelegeți: titlul este al vostru!”, a spus Mihai Stoica pe gazon.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăThibaut Courtois și-a anunțat decizia, la 34 de ani
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăMan. City – Norwich, LIVE VIDEO 21:30, digisport.ro. Echipele | Ultimul „bilet” pentru turul 4 al Cupei Ligii Angliei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăLevski – RB Salzburg 0-1 / OFI – Hoffenheim 1-0, ACUM, la DGS 1 și 2. Programul și rezultatele din Europa League
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCFR Cluj l-a dat afară, iar acum are 20 de goluri marcate în acest sezon
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login