-
SuperLiga: Dinamo – Hermannstadt, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: FC Buzău – UTA, luni, 17:00, DGS 1
Buffon, care s-a retras din activitate în 2023, la 45 de ani, după 28 de sezoane în elita fotbalistică, a ajuns duminică la Katmandu şi va asista luni la finala campionatului nepalez.
Gigi Buffon vrea să impulsioneze fotbalul din Nepal
”Vreau să văd Nepalul jucând la Cupa Asiei şi la Cupa Mondială”, a declarat Buffon într-o conferinţă de presă cu presa locală, conform ziarului The Kathmandu Post. ”Gigi” a spus că pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să se investească în infrastructură şi stadioane din Nepal pentru a ”încuraja copiii să joace fotbal”.
”Trebuie să visezi la lucruri mari şi să munceşti din greu pentru a le atinge”, a mai pus Buffon, desemnat de cinci ori de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) cel mai bun portar din lume.
Fostul portar al lui Juventus, Parma şi Paris Saint-Germain (PSG) a fost încântat că se află în Nepal şi a descris ţara drept un loc ”mistic”, potrivit The Kathmandu Post.
Campionul mondial din 2006, care a călătorit împreună cu soţia sa şi plănuieşte să viziteze unele părţi ale Nepalului ca turist, a spus că primul lucru care i-a atras atenţia despre această ţară asiatică, când a aflat de existenţa ei, a fost forma steagului său (format din două segmente triunghiulare suprapuse).
Fotbalul este un sport popular în Nepal, chiar dacă echipa naţională nu s-a calificat niciodată la Cupa Asiei sau la Cupa Mondială. În prezent, selecţionata nepaleză ocupă locul 175 în clasamentul FIFA, notează Agerpres.
Etichete: buffon , gianluigi buffon , nepal , buffon fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVinicius, omul meciului în Brazilia – Maroc: ”Asta ne-a cerut Ancelotti”. Ce record a bifat
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Revoltător!” A văzut ce s-a întâmplat în Brazilia – Maroc și a izbucnit
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHaiti – Scoția 0-1 | Prima victorie după 36 de ani la Mondial și primul loc în grupă
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 3 | Australia – Turcia, ultimul meci al zilei. Brazilia a remizat cu Maroc
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin

You must be logged in to post a comment Login