Victor Becali a fost prezent la meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova de pe Arena Națională și a vorbit despre echipa națională, care urmează să dispute un meci amical cu Moldova, dar și o partidă din preliminariile Campionatului Mondial 2026 împotriva Austriei în această lună.

Victor Becali: ”Excepția a fost EURO. Ne-am îmbătat cu apă rece”
Impresarul recunoaște că fotbalul românesc se află la un nivel relativ scăzut și subliniază că, deși naționala a obținut o performanță peste așteptări la EURO 2024, jucătorii români nu au suficientă calitate încât necalificarea la Campionatul Mondial să fie considerată un eșec.
”(n.r. – Cum vă explicați această cădere a naționalei după acel Euro senzațional?) Eu cred că excepția a fost acel European. Ne-am cam îmbătat cu apă rece. Nu suntem la un nivel foarte mare. Nu avem jucători atât de valoroși cât să joace la echipe bune, să fie titulari la echipele lor.
E adevărat, în acest moment sunt și ceva probleme cu accidentările. Nu suntem într-un moment atât de bun, atât de bine reprezentanți în fotbalul european, ca să ne gândim că ar fi un eșec necalificarea. Pentru noi ar fi un miracol calificarea”, a declarat Victor Becali.

Echipa națională va juca cu amicalul cu Moldova și cu Austria în preliminariile Mondialului
După EURO 2024, mulți suporteri sperau că echipa națională a revenit la un nivel ridicat, însă entuziasmul a scăzut între timp, pe măsură ce rezultatele nu au fost cele așteptate.
Echipa antrenată de Mircea Lucescu va juca joi, 9 octombrie, un amical cu Moldova și duminică, 12 octombrie, un meci cu Austria în preliminariile CM 2026, ambele partide urmând să se desfășoare pe Arena Națională.
În prezent, România se află pe locul trei în Grupa H a preliminariilor pentru CM 2026, cu 7 puncte, în timp ce Bosnia-Herțegovina și Austria ocupă primele două locuri, ambele cu câte 12 puncte.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOțelul – Rapid 0-1. Nebunie la Galați! Pașcanu a decis meciul la ultima fază
06.09.2026, 22:25 SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJuventus – AC Milan 0-0, ACUM pe DGS 2 / Frosinone – Venezia 3-2. Bîrligea a intrat pe final. Etapa a 3-a din Italia continuă
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlexandru Pașcanu a spus totul, după ce a marcat în minutul 90+4 în Oțelul – Rapid
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDeja s-a convins! Cum a numit Stojilkovic fotbalul românesc, după cinci meciuri în SuperLigă
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login