
Rapid a dat lovitura în ultimele zile de mercato. Atacantul Elvir Koljic, curtat intens de FCSB în ultima perioadă, a semnat cu giuleștenii, deși a purtat discuții cu formația lui Becali.
Cum a ajuns Rapid să îl transfere pe Koljic
Cele două părți nu s-au înțeles, iar Rapid a intrat pe fir, în încercarea de a-l transfera pe jucătorul oltenilor. Atacantul de la Universitatea Craiova a semnat cu gruparea lui Dan Șucu și se va afla în curtea ”alb-vișiniilor” în următorul an și jumătate.
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a anunțat cum s-a ajuns la acest transfer, cu totul neașteptat.
”S-au impotmolit discuțiile între jucător și cei de la FCSB, am aflat acest lucru, am făcut o ofertă, ne-am înțeles cu clubul chiar în seara asta și am semnat.
Noi sperăm să fie sănătos, nu cred ca a mai fost accidentat în ultimul an, faptul că a avut acele accidentări nu înseamnă ca le va avea și pe viitor, dacă va fi bine fizic eu cred că e unul dintre cei mai buni atacanți din campionat.
Angelescu: ”Nu am avut alte discuții până azi”
Orice jucator trebuie să facă vizita medicala, el este apt, are vizita medicala facută, în contract sunt anumite clauze, nu vor fi probleme.
Dacă nu ar trece vizita medicală, orice contract se rupe, sunt șanse 0 pentru ca a fost în lot, a jucat.
Vă spun, am luat legatura cu cei de la Craiova pentru că am avut informații că nu se înțeleg, am făcut oferta, am negociat și am semnat, nu am avut alte discuții până azi. Propunerea Rapidului a fost pe un an și jumătate cu opțiune de prelungire”, a declarat Angelescu, la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlgeria – Austria 3-3. Dramatic! S-au calificat, după un gol marcat în minutul 90+6
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIordania – Argentina 1-3. Campioana Mondială a terminat grupa cu punctaj maxim, după meciul arbitrat de Istvan Kovacs
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTransfer de 3.000.000€! Drum liber pentru Alex Pantea de la FCSB
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Ronaldo a scris două cuvinte, imediat după Columbia – Portugalia 0-0
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin


You must be logged in to post a comment Login