
Compania Națională pentru Investiții a oferit recent noi detalii legate de construcția stadionului Dinamo. Suporterii alb-roșiilor speră la o nouă “casă” de câțiva ani buni, de când Guvernul a anunțat că va construi patru arene pentru EURO 2020, printre care și cea din Ștefan cel Mare.
În primă fază, arena trebuie să fie demolată, iar ca acest lucru să se întâmple trebuie să fie aprobat proiectul tehnic, aspect care se va petrece în jurul datei de 15 octombrie, potrivit observatornews.ro. Ulterior, în termen de cel mult 30 de zile se pot demara lucrările de demolare.
Demolarea stadionului Dinamo începe din noiembrie. Ce probleme au alb-roșiii
Deși demolarea stadionului poate să fie începută de luna viitoare, formația patronată de Andrei Nicolescu are două probleme cu care se confruntă. Prima este legată de o conductă de apă care trebuie să fie mutată, aspect ce ar putea să se întâmple abia în primăvara lui 2026, ținând cont că nici nu s-a încheiat un contract între Apa Nova și constructor:
“În acest moment, procesul se află în faza de pregătire. După încheierea contractului și obținerea avizelor necesare, estimăm că etapa de proiectare ar putea dura cel puțin 6 luni“, notează sursa citată anterior.
Cu toate acestea, alb-roșiii au norocul că lucrările de demolare și cele pentru conductă pot merge în paralel. Problema mai mare a “câinilor” se durata pe care se vor întinde demolările.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEtapa a 33-a din Italia: Juventus – Bologna 1-0, ACUM, la Digi Sport 2 / Verona – AC Milan 0-1
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Craioveanu i-a spus-o clar lui Filipe Coelho, la pauza meciului Universitatea Craiova – Rapid: ”Să intre ‘bestia’!”
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSuma câștigată de Mihaela Cambei, după ce a luat aurul la Europenele de haltere
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT! Dorinel Munteanu a anunțat decizia în cazul lui Kevin Ciubotaru
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login