
Manchester United a debutat cu o înfrângere în noul sezon de Premier League în derby-ul etapei inaugurale, 0-1 contra celor de la Arsenal. După meciul de pe Old Trafford, prestația elevilor lui Ruben Amorim a fost analizată de Roy Keane, fostul căpitan al clubului și una dintre cele mai mari legende de pe “teatrul viselor”.
Irlandezul a lăudat jocul prestat de noile transferuri aduse de conducerea “diavolilor roșii”, însă cu toate acestea, nu prevede un viitor bun pentru în ceea ce privește următorul sezon.
Pe ce loc din Premier League va termina Man. United, în viziunea lui Keane
Arsenal a învins-o la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, pe Manchester United, duminică, în derby-ul etapei inaugurale a campionatului de fotbal al Angliei. “Tunarii” au marcat golul victoriei prin fundaşul italian Riccardo Calafiori, în minutul 13 al întâlnirii de pe stadionul Old Trafford.
Manchester United a început meciul cu noii săi atacanţi Bryan Meumbo şi Matheus Cunha printre titulari, iar în repriza secundă l-a aruncat în luptă şi pe Benjamin Sesko, fostul golgheter al lui RB Leipzig. Prestația celor trei a fost analizată de Roy Keane, care a vorbit la Sky Sports despre faptul că noile transferuri par să aibă “ADN-ul” potrivit pentru un club precum cel de pe Old Trafford.
Omul care a petrecut 12 ani în tricoul lui United nu a ezitat însă să și critice modul în care elevii lui Amorim nu au reușit să profite de șansele pe care le-a avut pe fondul unui joc bun. În acest sens, Keane a prezis că “diavoli roșii” nu vor termina nici în acest an pe o poziție care să le garanteze accesul în cupele europene, respectiv undeva la mijlocul ierarhiei din Premier League. Sezonul trecut, Ruben Amorim și elevii săi au încheiat sezonul pe locul 15.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăMuhar, mai tare decât Rădoi? Ilie Dumitrescu și Adrian Mutu, despre calitățile și defectele noului transfer de la FCSB
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăA furat startul! Cine este primul jucător ajuns în România, înainte de debutul lui Hagi în Nations League
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăFlorin Prunea: ”La FCSB lipsește un singur lucru! Ce vrei să spun? Râde lumea de mine”
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăS-a calificat în prima sa finală de Grand Slam și anunță: „Treaba nu e terminată!”
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login