
„Am început să beau vodcă după ce s-a născut a doua mea fată. Aveam nevoie de un cocktail. Mai întâi, a fost o chestie de o vară. După aceea, a devenit o obișnuință.
Beau vodcă și mănânc un hot dog sau hamburgeri. Sunt mare fan McDonalds. Beau vodca cu un Big Mac și cu 4 bucăți de Chicken McNuggets. Sunt bună la aceste amestecuri”, a spus Vera Wang, pentru Forbes.
Vera Wang, povestea incredibilă a milionarei de 74 de ani
Vera Wang este una dintre cele mai de succes femei din lume, dar nimic nu anunţa asta, cel puţin nu când fosta patinatoare avea 40 de ani. Ajunsă la 74 de ani, pe lângă look-ul de adolescentă, ea are şi o avere de peste 600 de milioane de dolari.
Ea a ajuns un celebru creator de modă, dar totul a pornit în momentul în care s-a măritat cu Arthur Becker. Atunci, ea nu a găsit rochia de mireasă pe care o dorea. I s-a părut incredibil faptul că a fost nevoită să alerge din colţ în colţ după o rochie de mireasă.
„Probabil că este o oportunitate reală în această zonă. Se poate face o afacere bănoasă”, a fost mesajul pe care tatăl Verăi i l-a transmis când a văzut cât timp pierde pentru rochie. Şi ea nici un a stat pe gânduri.
Atunci, după cum Vera recunoaşte într-un interviu acordat pentru cnbc.com, din fata care nu mai avea nicio speranţă, brusc ea se mărita la 40 de ani şi fonda propria companie. „A fost ceva sălbatic. Mă pregăteam să devin şi mamă”.


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmă„Doamne ferește!”. Dan Petrescu n-a înțeles nimic din FCSB – CFR Cluj: „N-am mai văzut așa ceva”
SuperLiga: Petrolul – Gloria Buzău, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăVlad Chiricheș i-a dat gol CFR-ului și și-a amintit de meciul cu Ajax: „A ieșit ceva foarte frumos”
SuperLiga: Petrolul – Gloria Buzău, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăCel mai în vogă român câștigă „mărunțiș” pe lângă Coman, Drăgușin și Stanciu! Cât face pe an
SuperLiga: Petrolul – Gloria Buzău, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmă„Stai în banca ta!”. Gigi Becali a făcut anunțul, după FCSB – CFR Cluj: „Nu mă enervați în zi de Paște”
SuperLiga: Petrolul – Gloria Buzău, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login