
De menționat este faptul că și Dennis Man a suferit o accidentare în meciul cu AC Milan, din etapa precedentă de Serie A.
Când ar urma să revină Dennis Man, după accidentarea suferită în meciul cu AC Milan
Dennis Man s-a accidentat în partida de pe San Siro dintre AC Milan şi Parma, câştigată de gazde în mod dramatic, scor 3-2. Internaţionalul român a fost nevoit să iasă mai devreme de pe teren, după ce a suferit o accidentare în partea a doua a meciului.
Potrivit celor de la Parma, Dennis Man a suferit o ruptură musculură la coapsă stângă. Accidentarea vine într-un moment prost pentru Man, care este dorit de Fiorentina.
Chiar dacă Parma nu a dat foarte multe detalii legate de starea lui Dennis Man, jurnaliştii de la onefootball.com sunt de părere că internaţionalul român va lipsi până la jumătatea lunii februarie, urmând să revină pe teren la meciul cu Cagliari sau AS Roma, ultimul programat pe 16 februarie:
„Parma nu a specificat durata recuperării lui Dennis Man. În acest moment, se încearcă să revină între meciul cu Cagliari și cel cu Roma.
Fotbalistul va fi evaluat de staff-ul medical săptămâna următoare, când vor fi efectuate alte teste care vor determina evoluția accidentării sale”, au scris cei de la onefootball.com.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLăcătuș, acid la adresa FCSB-ului: ”Nu se poate prezenta așa” + comparație cu Universitatea Craiova
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză totală! Dinamo, exclusă complet din lupta pentru titlu: ”Nu o văd capabilă!”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăLionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Pe data de 31...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login