-
Europa League: Paksi – CFR Cluj, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Metaloglobus – ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
- David Miculescu (37), Darius Olaru (45+3) și Marius Ștefănescu (53) au marcat pentru campioana României. Pentru Inter Club d’Escaldes a marcat Rafinha (65).
Valentin Crețu: ”Mi-aș dori să joc din 3 în 3 zile, dar nu știu. Nu e ușor nici pentru mine. Simți că îți ia dreptul la muncă, dar ce pot să fac?”
Concret, este vorba de regula U21 unde FCSB nu stă tocmai bine. Decizia celor de la FCSB a fost ca Ionuț Cercel să joace pe acest post în locul lui Valentin Crețu, care a fost titular de drept în sezonul precedent.
Crețu s-a arătat nemulțumit de această decizie, dar în același timp și resemnat.
”La 3-0 trebuia să mai marcăm să ne facem returul mai liniștit. Fotbal dacă nu joci până fluieră arbitrul, nu știi ce se întâmplă. A ratat Miculescu și puteam face 4-1 și după ei erau aproape să facă 3-2. Nu ne putem permite.
Sperăm să fie ultimul meci în care am jucat așa. Nu știu dacă ne-am relaxat. Am intrat în jocul lor în repriza a doua. Trebuie să îi luăm mult mai de sus, să nu ratăm ocaziile pe care le avem și să ținem ritmul până la final.
Trebuie să joci inteligent, cu capul, motorul nu te ajută acum că nu are ritm. Nu trebuie să mai iei adversarul de sus. Așteptăm returul și va fi altceva. Îmi era dor de fotbal și de suporteri. Mă bucur că am câștigat.
Îmi place să joc din 3 în 3 zile, dar cu regula asta acum… Cum să mă simt? Mă simt bine și vreau să joc tot mai mult. Mi-aș dori să joc din 3 în 3 zile, dar nu știu. Nu e ușor nici pentru mine. Simți că îți ia dreptul la muncă, dar ce pot să fac? Am și eu doi copii acasă și nu mă simt confortabil”, a spus Valentin Crețu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Variantele FCSB-ului pentru respectarea regulii U21
FCSB vrea să respecte regula U21 în acest sezon cu Ionuț Cercel, fundaș dreapta, și Laurențiu Vlăsceanu, fundaș stânga.
În lot mai sunt jucători ca Alexandru Stoian sau Mihai Toma, dar FCSB nu vrea să ocupe un post din ofensivă cu un junior, precum a anunțat deja patronul Gigi Becali (67 de ani).
Shkendija sau The New Saints, în turul doi preliminar din Champions League
Echipa calificată în urma confruntării dintre FCSB și Inter Club d’Escaldes se va decide în Andorra, marți, de la ora 21:30.
Câștigătoarea va juca în turul doi preliminar din UEFA Champions League cu Shkendija sau The New Saints, 0-0.
Etichete: valentin cretu , regula u21 , ionut cercel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCâți spectatori au fost prezenți la Dinamo – Universitatea Craiova, după campania 1+1 gratis
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăUn fotbalist care a fost la Barcelona poate debuta în weekend în SuperLigă: ”Trebuie să-și câștige locul”
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăPrezent pe Arena Națională la Dinamo – Craiova, după ce s-a vehiculat că negociază cu FCSB
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăÎntrebat direct de FCSB, Topal a reacționat: ”Voi trebuie să spuneți asta!”
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login