Connect with us

Alte Sporturi

”Vă pare rău că nu ați mai continuat la națională?”. Edi Iordănescu a dat răspunsul

  • admin

  • SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1

De atunci, fostul selecționer al României a avut mai multe oferte, atât din Europa, cât și din Golf, însă, cel mai probabil în așteptarea celei potrivite, le-a refuzat pe rând pe fiecare. 

Edi Iordănescu: ”Fiţi sigur că sunt foarte asumat, de fel”

La aproape 5 luni de la plecare de pe banca echipei naționale, Edward Iordănescu a fost întrebat ”dacă îi pare rău că nu mai este selecționer”, în contextul în care prima reprezentativă a câștigat grupa de Liga Națiunilor și se pregătește de campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Iordănescu Jr. a rămas ferm pe poziții și a oferit un răspuns concret. 

”Fiţi sigur că sunt foarte asumat, de fel. Şi foarte analitic. A fost o decizie deloc uşoară. A fost o decizie gândită în timp şi poate, cu adevărat, decizia finală am luat-o în vară după Campionatul European. Mi-am asumat-o şi atunci când îmi asum rămân cu lucrurile bune şi cu fericirea că am dat un restart nu doar la echipa naţională ci la fotbalul românesc.

Echipa naţională a făcut un European fantastic, s-a calificat de o manieră extraordinară, fără înfrângere, de pe primul loc, într-un an în care nicio echipă din România nu era într-o competiţie europeană.

Un singur jucător de la echipa naţională era angrenat în cupele europene. A fost un moment greu şi s-a creat din nou o emulaţie, suporterii au venit alături de echipa naţională. Sunt lucruri care rămân şi pe care nimeni nu le poate contesta.

Am spus când am plecat că mai este de muncă, mai sunt lucruri de pus la punct. Acum e un antrenor cu o experienţă deosebită şi sunt sigur că poate să continue să construiască. E clar că am lăsat o echipă unită, o echipă definită, performantă. O echipă cu un potenţial mare de creştere”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Fanatik.

iordanescu
Edi Iordănescu, selecționerul României / Foto: Profimedia

Palmaresul lui Edi Iordănescu la naționala României

Devenit selecționer al naționalei României pe 25 ianuarie 2022, după ce alte variante pe care FRF le-a încercat, Dan Petrescu, Gică Hagi sau Ladislau Boloni, nu s-au materializat, Iordănescu jr a reușit calificarea ”Tricolorilor” la EURO 2024, după ce a câștigat grupa din preliminarii, din care a făcut parte și Elveția.

Apoi, la turneul final din Germania, România a izbutit cea mai răsunătoare victorie din istoria participărilor noastre la astfel de competiții, 3-0 cu Ucraina, care ne-a ajutat foarte mult să terminăm și acolo grupa pe primul loc. A urmat 0-2 cu Belgia, 1-1 cu Slovacia și o calificare meritorie în faza optimilor de finală.

Din păcate, sorții au decis să ne duelăm cu Olanda, iar batavii s-au dovedit superiori. Am pierdut cu 0-3, dar am rămas cu o nouă generație de fotbaliști, care mai are multe de spus.

  • 28 de meciuri a jucat România cu Edi Iordănescu pe bancă: 10 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri.

Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi