
În urmă cu două săptămâni, la Steamboat (Statele Unite), tânărul norvegian William Bostadloekken (20 de ani) a căzut în timpul unui antrenament înaintea unei etape din Cupa Mondială de schi freestyle. El a suferit o leziune la spate (leziune completă a măduvei spinării), a fost operat, dar acum este paraplegic.
„Aceste rânduri îmi frâng inima, dar voi face tot posibilul să explic ce mi s-a întâmplat […] În prima zi de antrenament, vârful schiurilor mi s-a agăţat în momentul saltului. Mi-am pierdut cunoştinţa şi am aterizat cu capul şi spatele pe marginea trambulinei”, a spus Bostadloekken pe Instagram.
Schiorul norvegian care a rămas paralizat, mesaj tulburător: “Aceste rânduri îmi frâng inima”
În ciuda acestei tragedii, norvegianul intenţionează să continue să schieze. „Schiul este cu adevărat ceea ce îmi place cel mai mult pe lume, este motivul pentru care trăiesc”, a scris el.
„Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a reveni şi a retrăi această senzaţie incredibilă. Cu siguranţă nu va fi uşor. Va fi cea mai dificilă provocare cu care m-am confruntat vreodată. Nu există nicio garanţie că va fi posibil, dar refuz să renunţ. Voi lupta mereu”, a adăugat el.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăIoan Andone a văzut ce s-a întâmplat în ultimul meci din SuperLigă și nu s-a ferit: „Nu mi-a venit să cred”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmă„Gafă monumentală”: au mers să se intereseze de Kylian Mbappe și au spus „PAS”!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăRodri a pus mâna pe telefon și l-a sunat, după ”șocul” avut la primul său meci titular la Barcelona
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmă”M-a enervat Mourinho”. Ce i-a spus Cristi Chivu lui Victor Pițurcă, după Real Madrid – Inter
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login