-
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 20:30, DGS 2
Fără gol marcat, dar cu stadionul în picioare și scandări neîntrerupte, atacantul polonez a trăit una dintre cele mai intense seri ale carierei sale.
Robert Lewandowski și-a luat rămas bun de la fanii Barcelonei, după ultimul meci jucat pe ”Camp Nou”: ”Odată fan Barca, mereu fan Barca. A fost o onoare să joc pentru acest club”
La finalul jocului, cu banderola de căpitan pe braț și însoțit de familie, atacantul a vorbit direct fanilor catalani, vizibil emoționat.
”Pentru mine este o zi (n.r. duminică, 17 mai) foarte emoționantă și dificilă. Din prima zi m-am simțit ca acasă. A fost o onoare să joc pentru acest club”, a spus polonezul.
Alături de el s-au aflat coechipierii, staff-ul condus de Hansi Flick și conducerea clubului, inclusiv Joan Laporta, care i-au oferit un cadou omagial.
În minutul 83, când Flick l-a înlocuit, ”Camp Nou” s-a ridicat în picioare. Colegii au format o gardă de onoare, iar Lewandowski abia și-a putut stăpâni lacrimile.
A salutat tribunele de trei ori, iar numele său fiind scandat constant de suporteri, printre care s-au remarcat numeroși fani polonezi veniți special pentru despărțire.
După fluierul final, colegii l-au aruncat în aer, într-o imagine simbolică pentru finalul unei aventuri impresionante în Catalonia.
Moștenirea lăsată la Barcelona de Robert Lewandowski
Sosit în 2022 de la Bayern Munchen pentru 45 de milioane de euro, Lewandowski a acceptat provocarea de a pune umărul la reconstrucția Barcelonei, o echipă aflată atunci într-un moment delicat după plecarea lui Lionel Messi.
În patru sezoane, polonezul a devenit unul dintre oamenii-cheie ai clubului:
- 192 de meciuri
- 119 goluri
- 24 pase decisive
- 3 titluri La Liga
- o Cupă a Regelui
- 3 Supercupe ale Spaniei
Cu aceste cifre, Lewandowski ocupă locul 14 în clasamentul marcatorilor all-time ai Barcelonei.
În actualul sezon a bifat 45 de partide și 18 goluri, dintre care 13 în La Liga.
Destinația surpriză pentru Robert Lewandowski: Arabia Saudită
Deși impresarul său a menținut suspansul, presa internațională susține că următoarea oprire a polonezului va fi la Al-Hilal.
Atacantul ar fi acceptat un contract pe doi ani, cu un salariu uriaș: aproximativ 45 de milioane de euro net pe sezon, aproape de patru ori mai mult decât câștiga în Catalonia.
Lewandowski pleacă astfel de la Barcelona cu sentimentul unei misiuni îndeplinite, după cum a transmis chiar el: a ajutat clubul să revină ”acolo unde merită să fie”.
Clasament La Liga
VIDEO rezumat Barcelona – Betis 3-1
Etichete: barcelona , fani barcelona , robert lewandowski , camp nou , adio robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNoua „perlă” de la Farul, după ce a marcat cu „U” Cluj: „Nu vreau să vorbesc despre asta”
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLovitură de teatru: Mohamed Salah NU a mai semnat, după ce impresarul a făcut ceva „incredibil”!
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIoan Ovidiu Sabău, mesaj clar după ce a pierdut meciul de debut la Farul cu U Cluj: ”Va fi foarte greu”
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum poate Lionel Messi să câștige ”Gheata de Aur” la Cupa Mondială 2026! Toate scenariile posibile
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login