Deși a avut parte de un final de stagiune extrem de dureros, U Cluj a reușit oricum nul dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului, iar în vara care urmează va evolua în preliminariile Europa League.

”Studenții” vor rămâne cu dezamăgirea pierderii finalei Cupei României la penalty-uri și a titlului pe ultima sută de metri a play-off-ului, iar ardelenii ar putea arăta complet diferit din campionatul viitor.
Dan Nistor: ”Cred că Jovo Lukic va fi foarte greu de ținut”
Pe lângă plecările lui Gertmonas, Artean și Toșca, printre alții, Universitatea are șanse mari să îl piardă și pe Jovo Lukic, așa cum a recunoscut Dan Nistor, la Interviurile iAMsport cu Remus Răureanu.
[embedded content]
”(n.r. Răureanu: Rămâne Lukic la U Cluj, ce crezi?) Sincer să fiu cu tine, nu cred că va rămâne. Plus că a mers la Campionatul Mondial… cred că va fi foarte greu de ținut”, a mărturisit Nistor.
- Jovo Lukic a fost golgheterul SuperLigii în acest sezon, cu 18 reușite și două assist-uri în 32 de partide de campionat.
Ar fi crescut de peste 4 ori în valoare de la venirea la U Cluj

Cota lui Lukic a explodat în urma prestațiilor din acest campionat: de la 500.000 de euro, cât ar fi valorat atunci când a ajuns la U Cluj, fotbalistul de 27 de ani ar fi acum cotat la 2.200.000 de euro, conform Transfermarkt.
Convocat la Campionatul Mondial, vârful bosniac are șanse mari de a pleca din SuperLiga în această vară, mai ales dacă va reuși să joace și să impresioneze la turneul final. Este de notat totuși că acesta mai are contract cu U până în 2029.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLăcătuș, acid la adresa FCSB-ului: ”Nu se poate prezenta așa” + comparație cu Universitatea Craiova
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză totală! Dinamo, exclusă complet din lupta pentru titlu: ”Nu o văd capabilă!”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăLionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Pe data de 31...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login