
Ies la iveală noi amănunnte incendiare din interiorul vestiarului Craiovei. Mirel Rădoi a vrut să renunţe la unul dintre titularii oltenilor, dar conducerea clubului s-a opus vehement. Totul s-ar fi întâmplat înaintea debutului noului sezon. Este vorba despre costaricanul Carlos Mora.
Jucătorul de care Mirel Rădoi a vrut să se dispenseze mai are contract cu Universitatea Craiova până în 2028. Antrenorul a vrut să renunţe la serviciile sale pentru că jucătorul a ratat aproape toată pregătirea de vară, din presezon.
Un nou conflict între Mirel Rădoi şi Mihai Rotaru
După ce Mirel Rădoi a ieșit public și a spus că Andrei Ivan a plecat de la echipă fără voia lui, fiind o decizie a conducerii, iese la iveală un alt conflict între antrenor şi conducere. Rădoi a vrut să renunțe la serviciile lui Carlos Mora, dar oficialii clubului s-au opus, conform prosport.ro.
Mora a fost la echipa lui națională, la Gold Cup, de aceea a ratat aproape toată pregătirea. Şi o declarație a acestuia l-ar fi deranjat pe tehnician, referitoare la sistemul de joc. “A fost o schimbare uriașă pentru mine, pentru că nu mă aşteptam la asta, să trec fundaş, speram la altceva, dar a trebuit să mă adaptez la Craiova. E puțin diferit faţă de ce joc la naţională, pentru că sistemul de la Craiova este altul, acolo joc fundaș lateral dreapta într-o aşezare cu patru pe linia de fund.
La naţională, poziţia mea este puțin mai ofensivă, motiv pentru care îmi place mai mult, dar trebuie să recunosc că trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul pe faza defensivă. Lucrăm la aceste detalii, este ceva ce fac în fiecare zi, pentru că nu era poziția mea obișnuită. M-am obișnuit deja, dar e normal să mai existe lucruri de pus la punct”, a spus Mora, conform sursei citate.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent! Paul Iacob i-a bătut obrazul în direct la TV: „Exact așa a făcut! E ceva incredibil”
Cupa României: Dinamo – Hermannstadt, joi, 18:00, DGS 1 Cupa României: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCalificare: PAOK-ul lui Răzvan Lucescu e în finală, după ce și-a bătut rivala cu 3-0 la general!
Cupa României: Dinamo – Hermannstadt, joi, 18:00, DGS 1 Cupa României: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOvidiu Burcă n-a iertat pe nimeni, după eșecul cu Metalul Buzău
Cupa României: Dinamo – Hermannstadt, joi, 18:00, DGS 1 Cupa României: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntrenorul de la Metalul a dezvăluit secretul: cum a învins-o pe Sepsi și s-a calificat în sferturile Cupei
Cupa României: Dinamo – Hermannstadt, joi, 18:00, DGS 1 Cupa României: Universitatea Craiova –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login