-
Premier League: Manchester United – Manchester City, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, FCSB a devenit liderul SuperLigii cu 35 de puncte, la distanță de 3 ”lungimi” față de Universitatea Craiova, care va juca luni, 7 aprilie, cu CFR Cluj, ocupanta locului 3, cu 30 de puncte. De cealaltă parte, ”U” Cluj se află pe locul 4, cu 29 de puncte.
Vlad Chiricheș: ”Pentru mine și familia mea această echipă este locul potrivit să îmi termin cariera”
La finalul partidei din Capitală, Vlad Chiricheș (35 de ani) a analizat jocul prestat de echipa sa și a fost întrebat inclusiv dacă are de gând să se retragă de la FCSB. Este important de menționat că stoperul mai are contract până la finalul acestui sezon.
”Un meci greu, am avut controlul jocului, poate nu ne-am creat atât de multe ocazii. În prima repriză au fost destul de închiși, am încercat să ne deschidem. Am avut câteva ocazii bune. În repriza a doua am mai scăzut puțin nivelul jocului. Eu cred că e meritată această victorie.
Cred că simțim cu toții că ne lipsesc anumiți jucători care fac diferența în ultimii 30 de metri, dar cu toate astea reușim să câștigăm. Asta înseamnă că avem jucători valoroși, că avem caracter.
E un lucru pozitiv că reușim să câștigăm fără atâția jucători indisponibili, suntem caractere frumoase în vestiar, suntem puternici și sper să arătăm asta și în viitor.
Îi las pe alții să comenteze ce fac eu pentru echipă, încerc să mă bucur de fotbal, să fac lucruri bune pentru echipă. În ultimele jocuri am reușit să câștigăm și mă bucur. Mă bucur că sunt apreciat și vom vedea.
Mai am energie, mă bucur de fotbal, cred că reușesc să fac jocuri bune și cu atât mai bine dacă evoluțiile mele sunt apreciate. Pentru mine această echipă este echipa care m-a lansat în fotbal, care mi-a dat foarte multe și încerc acum pe final de carieră să dau și eu și să reușim lucruri mărețe.
Pentru mine și familia mea această echipă este locul potrivit să îmi termin cariera. Aș vrea să mă bucur de momente extraordinare aici.”, a spus Vlad Chiricheș.
VIDEO Declarațiile date de Vlad Chiricheș
VIDEO rezumat FCSB – ”U” Cluj 1-0
Clasamentul din play-off, după acest meci

Etichete: vlad chiriches , fcsb , video fcsb u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCsikszereda – FCSB 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Mare ocazie ratată de gazde!
Exclusiv „Unde joacă FCSB în finalul sezonului?”. Răspunsul dat de LPF Răzvan Raț, avertisment...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCsikszereda – FCSB 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Mare ocazie ratată de gazde!
Exclusiv „Unde joacă FCSB în finalul sezonului?”. Răspunsul dat de LPF Răzvan Raț, avertisment...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a găsit antrenor pentru FCSB: ”Cea mai bună variantă. Îi mai dai un an de contract”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a găsit antrenor pentru FCSB: ”Cea mai bună variantă. Îi mai dai un an de contract”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login