-
Preliminarii CM: Armenia – Portugalia, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
Preliminarii CM: Austria – Cipru, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Fotbalistul care aparține de Manchester United n-a avut evoluții convingătoare până acum la Barcelona și șefii clubului se gândesc deja să-l trimită înapoi în Anglia!
Marcus Rashford s-ar putea întoarce la Manchester United în ianuarie
Cotidianul catalan El Nacional notează că șefii Barcelonei nu sunt mulțumiți de randamentul dat de Marcus Rashford și iau deja în calcul să întrerupă împrumutul în ianuarie, cu șase luni înainte de termen, pentru a elibera o parte din buget.
”Este foarte posibil ca internaționalul englez să fie nevoit să revină la Manchester United mai devreme decât se aștepta.
Marcus nu a reușit să-i impresioneze pe șefii clubului blaugrana cu evoluțiile sale de până acum”, scriu spaniolii.
Marcus Rashford a jucat în toate cele trei meciuri oficiale ale Barcelonei din acest start de sezon, dar nu a reușit se impună ca titular sau să facă diferența.
Englezul a intrat de pe bancă în meciurile cu Mallorca, 22 de minute jucate, și cu Rayo Vallecano, 29 de minute pe teren, iar cu Levante a fost titular, dar a fost înlocuit la pauză, când catalanii erau conduși cu 2-0. După pauză, Barcelona a revenit și s-a impus cu 3-2.
Etichete: barcelona , marcus rashford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Pe data de 31...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNota primită de Andrei Rațiu, la primul meci pentru Rayo după ce Jose Mourinho l-a lăudat! Românul a intrat în istorie
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a auzit ce a zis Adrian Mutu de Denis Drăguș și a cerut să intre în direct: ”Nu concep”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login