-
Cupa României: CFR – Rapid, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: ”U” Cluj – Oțelul, miercuri, 20:00, DGS 1
Rămâne neclar dacă revenirea americanei în circuitul feminin se va concretiza, însă Lindsay Davenport (49 de ani, fostă lideră WTA) transmitea că cineva ”nu intră de bunăvoie acolo decât dacă e foarte serios”.
FOTO Transformarea neverosimilă a Serenei Williams
Galerie Foto
Serene Williams a fost declarată eligibilă să revină în tenis!
Jucătoarea în vârstă de 44 de ani a stârnit nedumerire la sfârşitul anului trecut, după ce s-a alăturat lotului de testare antidoping pentru tenis, deşi a negat la momentul respectiv că această mişcare semnala că se pregătea să revină în sportul pe care l-a dominat timp de aproape două decenii.
Ea a relansat speculaţiile luna trecută, când s-a eschivat la întrebările despre o posibilă revenire în timpul unei apariţii la emisiunea „Today” de la postul de televiziune NBC, scrie Agerpres.
Serena Williams a obținut 23 de titluri de Grand Slam la simplu, cele mai multe obţinute de o jucătoare în era profesionistă a sportului, şi alte 14 la dublu, alături de sora ei mai mare, Venus.
- Americanca a petrecut mai mult de 300 de săptămâni pe locul 1 în clasamentul WTA şi a adunat patru medalii olimpice de aur.
Serena Williams, ținta criticilor după ce a promovat un produs de slăbit
Galerie Foto
Apariția Serenei Williams într-o reclamă a unui produs controversat a dus la apariția unui număr mare de reacții negative pe internet.
”Cea mai mare dezamăgire”, ”Vrei să luăm otrava ta?”, ”E chiar trist că una dintre cele mai mari sportive din lume promovează fără rușine medicamente de slăbit”, sunt câteva dintre reacții.
Jose Moron, directorul publicației Punto de Break, specializată în tenis, a atras atenția asupra efectelor adverse pe care le are suplimentul.
”Dacă cineva are probleme cu greutatea sau vrea să aibă grijă de sănătatea lui, trebuie să se bazeze pe trei piloni: exerciții fizice, mâncatul sănătos și somnul.
Medicamentul pe care-l promovează Serena are zeci și zeci de efecte secundare, cum ar fi greață, vărsături, diaree, constipație, dureri abdominale, reflux, căderea părului, oboseală”, a scris Jose Moron.
Etichete: tenis , serena williams , revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrioritatea verii! Barcelona negociază transferul cerut de Hansi Flick
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, sâmbătă, 18:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCristi Borcea știe cum se va termina Rapid – Dinamo: ”El va marca! Am încredere în el”
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, sâmbătă, 18:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Va fi greu”. Mirel Rădoi a făcut anunțul așteptat de toată lumea despre Octavian Popescu
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, sâmbătă, 18:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii anunță un posibil „scandal major” la Real Madrid în cazul lui Kylian Mbappe
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, sâmbătă, 18:15,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login