
Fotbalul românesc este acaparat de scandări xenofobe sau rasiste, iar meciul dintre Dinamo și FC Argeș nu a făcut excepție de la “regulă”. După fluierul final al partidei care s-a încheiat la egalitate, fanii alb-roșiilor au avut scandări îndreptate împotriva poporului maghiar, omul vizat fiind centralul Szabolcs Kovacs.
Dinamo a reușit să oprească seria de cinci înfrângeri la rând, însă nu așa cum și-ar fi dorit. Elevii lui Zeljko Kopic au scos doar un punct din confruntarea cu FC Argeș, scor 1-1, la capătul unui duel în care Ricardo Matos a marcat pentru gazde și Eddy Gnahore pentru oaspeți.
“Afară, afară cu ungurii din țară!”, s-a auzit la Mioveni
Partida a fost una tensionată, suporterii dinamoviști simțind că au fost dezavantajați de centralul Szabolcs Kovacs, fratele lui Istvan Kovacs. Prima dată, la faza penalty-ului acordat pentru FC Argeș după verificarea fazei la monitorul VAR, iar a doua când alb-roșiii au considerat că merită și ei o lovitură de la 11 metri în prelungiri la un presupus henț.
De aceea, după meci fanii lui Dinamo și-au vărsat furia pe Kovacs și au început să aibă un derapaj xenofob. “Afară, afară cu ungurii din țară!” și “Ale, ale, să-ți dăm la m*** bozgore“, au fost scandările la care au apelat alb-roșiii.
Pe lângă mesajul care nu își are locul pe stadionul de fotbal, fanii le-au impus și un obiectiv favoriților, și anume Cupa României: “Să demonstrați că aveți valoare, aduceți Cupa în Ștefan cel Mare!“. Dinamo o va întâlni pe Universitatea Craiova în semifinalele competiției și ar juca finala cu “U” Cluj sau FC Argeș în caz de calificare.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăA marcat în Rapid – FC Voluntari 2-1, dar nu și-a ascuns dezamăgirea: ”Normal că este frustrant!”
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăDupă un nou assist, Olimpiu Moruțan a fost întrebat direct despre Gică Hagi, prezent la Rapid – Voluntari
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăFlorin Pîrvu n-a stat pe gânduri, după Rapid – FC Voluntari 2-1
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăReal Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Andrei Rațiu a contribuit la golul oaspeților!
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login