Daniel Pancu, selecţionerul naţionalei U21 a avut un dialog incredibil cu Mircea Lucescu. Selecţionerul naţionalei mari a plecat în Slovacia, acolo unde tineretul evoluează la EURO 2025. Naţionala noastră e deja eliminată din turneu după 0-1 cu Italia şi 1-2 contra Spaniei. Meciul cu ibericii a fost însă dramatic. Am condus cu 1-0 până în minutul 85, dar am primit două goluri în două minute şi speranţele s-au năruit.
La o zi după această partidă cei doi selecţioneri ai României au avut un dialog incredibil.
Mărturii incredibile ale lui Daniel Pancu
Tineretul lui Daniel Pancu e out de la EURO 2025 din Slovacia chiar înaintea ultimei etape. Speră însă că naţionala noastră să câştige ultimul meci, contra echipei gazdă, Slovacia. Mircea Lucescu i-a transmis lui Pancu să facă orice pentru ca naţionala U21 să câştige ultimul meci din grupă chiar dacă acesta este doar unul de palmares.
„Pancone, ultima impresie contează tot timpul! Nu mai contează ce-am făcut cu Italia. Spune-le asta jucătorilor! Bă, ultima impresie!! Să dea totul pe teren cu Slovacia, cum au făcut-o cu Spania și vom câștiga”, i-a transmis Lucescu antrenorului de la „tineret”, conform gsp.ro. Răspunsul lui Pancu a fost unul fără menajamente la adresa tricolorilor mici.
„N-ați văzut, nea Mircea? Sunt lați, morți, terminați! Am făcut doar două antrenamente de intensitate maximă și erau terminați. Nu puteau să facă nimic, ce să fac eu mai mult, ce să fac?!”, a reacționat Pancu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 2. Jovo Lukic putea fi eroul Bosniei în Canada. Urmează să intre în joc SUA
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăProgramul complet și rezultatele Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup

/ 3 ore în urmă1.400.000 de euro pentru Lisav Eissat!
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login