-
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1
Cupa Mondială, turneu final programat între 11 iunie și 19 iulie în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, a ajuns în etapa a doua, iar cele două se regăsesc în grupa D, de unde mai fac parte Turcia și Paraguay.
SUA – Australia, 22:00, pe digisport.ro, în etapa a doua de la Cupa Mondială
Ambele formații au câte 3 puncte după ce au reușit să câștige în runda inaugurală. SUA a trecut fără emoții de Paraguay, 4-1, în timp ce Australia a produs surpriza și a învins Turcia, 2-0, care era favorită.
Astfel, meciul are o importanță foarte mare în ceea ce privește clasarea pe primul loc în grupă, deoarece dacă va exista o câștigătoare există șanse mici ca respectiva să mai rateze terminarea pe prima poziție.
În fazele eliminatorii se califică toate naționalele de pe locurile 1 și 2, respectiv 8/12 cele mai bune poziții trei.
Pe Lumen Field din Seattle se va juca SUA – Australia, arenă care dispune de o capacitate de 72.000 de locuri. Americanii sunt pregătiți să-și susțină favoriții și să creeze o atmosferă extraordinară.
Arbitrul meciului dintre SUA și Australia va fi neamțul Felix Zwayer.
- Celălalt duel al grupei, Turcia – Paraguay, este programat de la ora 06:00.
Tot la noapte au loc și partidele din grupa C, anume Scoția – Maroc (01:00) și Brazilia – Haiti (03:30).
Echipele probabile din SUA – Australia:
- Statele Unite ale Americii (4-2-3-1): Reese – Freeman, Richards, Ream, Robinson – Adams, Tillman – Dest, McKennie, Reyna – Balogun
- Australia (5-4-1): Beach – Italiano, Circati, Souttar, Burgess, Bos – Metcalfe, O’Neill, Okon-Engstler, Irankunda – Toure
Lot SUA
- Portari: Chris Brady (Chicago Fire), Matt Freese (New York City FC), Matt Turner (New England Revolution)
- Fundași: Max Arfsten (Columbus Crew), Sergino Dest (PSV), Alex Freeman (Villarreal), Mark McKenzie (Toulouse), Tim Ream (New England Revolution), Chris Richards (Crystal Palace), Antonee Robinson (Fulham), Miles Robinson (FC Cincinnati), Joe Scally (Borussia Monchengladbach), Auston Trusty (Celtic)
- Mijlocași: Tyler Adams (Bournemouth), Sebastian Berhalter (Vancouver Whitecaps), Weston McKennie (Juventus), Giovanni Reyna (Borussia Monchengladbach), Cristian Roldan (Seattle Sounders), Malik Tillman (Bayer Leverkusen)
- Atacanți: Folarin Balogun (Monaco), Ricardo Pepi (PSV), Christian Pulisic (Milan), Timothy Weah (Marseille), Haji Wright (Coventry City), Alejandro Zendejas (Club America)
- Selecționer: Mauricio Pochettino
Lot Australia
- Portari: Mathew Ryan (Levante), Paul Izzo (Randers), Patrick Beach (Melbourne City)
- Fundași: Harry Souttar (Leicester City), Lucas Herrington (Colorado Rapids), Jacob Italiano (Grazer AK), Alessandro Circati (Parma), Cameron Burgess (Swansea City), Aziz Behich (Melbourne City), Jordan Bos (Feyenoord), Jason Geria (Albirex Niigata), Miloš Degenek (APOEL), Kai Trewin (New York City FC)
- Mijlocași: Jackson Irvine (FC St. Pauli), Aiden O’Neill (New York City FC), Connor Metcalfe (FC St. Pauli), Ajdin Hrustić (Heracles Almelo), Cameron Devlin (Hearts), Paul Okon-Engstler (Sydney FC)
- Atacanți: Nestory Irankunda (Watford), Mathew Leckie (Melbourne City), Nishan Velupillay (Melbourne Victory), Tete Yengi (Machida Zelvia), Awer Mabil (Castellón), Cristian Volpato (Sassuolo), Mohamed Touré (Norwich City)
- Selecționer: Tony Popovic
Etichete: cupa mondiala , sua , australia , cm 2026 , sua australia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmă(P) Surprize la Mondiale! Ce lecție le oferă fotbalul investitorilor
La fel cum un selecționer nu își pune toate speranțele într-un singur jucător, un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăStres și răcoare la Silverstone. Adrian Georgescu anticipează o cursă spectaculoasă în MP al Marii Britanii
”Tyre stress” înseamnă cât de mult sunt solicitate pneurile într-o cursă. Sunt mai mulți...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăRomânia – Grecia LIVE VIDEO (19:00, AntenaPLAY). Tricolorii luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover România va disputa ultimele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarian Aioani poate pleca de la Rapid! Oferta pe care giuleştenii o au “pe masă” pentru portarul lor titular
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Portarul titular al Rapidului,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login