
Ștefan Târnovanu a oferit prima reacție, după ce FCSB a fost învinsă de Botoșani, scor 1-3, în etapa a zecea a Ligii 1. Portarul campioanei nu a putut găsi o explicație pentru forma dezastruoasă a campioanei.
FCSB a ajuns la opt meciuri consecutive fără succes în campionat. Roș-albaștrii au doar șapte puncte, după zece meciuri jucate.
Ștefan Târnovanu, în pragul disperării după ce FCSB a pierdut cu Botoșani
Ștefan Târnovanu și-a găsit cu greu cuvintele și a recunoscut că se teme că FCSB ar putea să rateze play-off-ul, fiind la șapte puncte distanță de ocupanta locului șase, Unirea Slobozia, care are un meci în minus disputat.
„Nu înțelege nimeni, vorbim la fiecare meci să legăm victorii. Nu e posibil să avem șapte puncte după zece etape. Mai avem nevoie să câștigăm peste jumătate de meciuri ca să fim în play-off. Dăm gol, primim după câteva minute.
Multe meciuri în care am condus și am primit goluri. E ciudat, nu știu. E foarte greu, de titlu nu ai cum să vorbești când avem șapte puncte și am primit atâtea goluri. Nu ai cum să te gândești la asta, ținând cont de sezonul trecut.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReplică memorabilă a lui Carlo Ancelotti pentru criticii săi de la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova a primit oferta de la noua echipă a lui Robert Lewandowski: Anzor Mekvabishvili
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOfertă record pentru Vinicius Junior!
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrețurile la Cupa Mondială 2026 au luat-o razna! Meciul unde un bilet a ajuns să coste cât o garsonieră
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login