-
SuperLiga: Farul – Rapid, miercuri, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Sepsi – FCSB, miercuri, 21:45, DGS 1
Acordul rezolvă acuzaţiile formulate la adresa FBI, care ar fi eşuat în ancheta iniţială în cazul Nassar, a precizat Departamentul de Justiţie.
Galerie Foto
Statul american le plătește despăgubiri de 138,7 milioane de dolari celor peste 100 de victime ale lui Larry Nassar
”Aceste acuzaţii ar fi trebuit luate în serios de la început. Deşi aceste înţelegeri nu vor repara răul făcut de Nassar, speranţa noastră este că vor ajuta victimele să primească ajutorul de care au nevoie pentru a continua să se vindece”, a declarat procurorul general interimar Benjamin Mizer.
Nassar, medicul gimnastelor olimpice americane timp de 18 ani, a fost condamnat în 2017 de un tribuna federal la 60 de ani de închisoare pentru acuzaţii de posesie a unor materiale cu abuz sexual asupra copiilor. În anul următor, Nassar a primit alte condamnări, de până la 175 de ani, respectiv de până la 125 de ani, în alte două sentinţe dictate de tribunale din Michigan pentru molestarea gimnastelor aflate în grija sa.
Campioanele olimpice Simone Biles şi McKayla Maroney s-au numărat printre victimele care au criticat public FBI-ul pentru felul în care a condus ancheta.
Acordul a rezolvat 139 de plângeri separate, a precizat Departamentul de Justiţie. Femeile au acuzat FBI-ul că nu a acţionat în conformitate cu dovezile primite în 2015, permiţându-i lui Nassar să continue să abuzeze tinere şi fete până la punerea sa sub acuzare, în 2016, notează Agerpres.
Una dintre victimele sale l-a numit pe Nassar ”cel mai înfricoșător monstru”.
Etichete: sua , fbi , larry nassar , despagubiri larry nassar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 27 martie
Mircea Lucescu / Profimedia Images Pe AntenaSport Update ai cel mai tari ştiri ale...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnghel Iordănescu, replică acidă după ce Mircea Lucescu a trimis „săgeţi” către Edi Iordănescu: „Văd că se irită uşor”
Anghel Iordănescu, în timpul unui meci pentru echipa naţională / Profimedia Anghel Iordănescu a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Aș fi putut câștiga Balonul de Aur” Adi Mutu a spus care a fost cea mai mare greșeală a carierei sale: „Eram tânăr și prea singur”
Situația lui Adrian Mutu s-a complicat după venirea lui Jose Mourinho la Chelsea, în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac a postat o imagine rară alături de unul...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login