
FCSB urmează să debuteze joi în grupa unică Europa League, iar în fața sa se vor afla olandezii de la Go Ahead Eagles. Duelul din Olanda a fost analizat de specialiștii britanici de la Sport Mole, care au venit și cu un pronostic privind care va fi rezultatul final al meciului.
Partida dintre FCSB și Go Ahead Eagles are loc mâine, de la ora 19:45.
Britanicii prevăd un egal în Olanda
Specialiștii menționați anterior au punctat în analiza lor forma slabă din campionat a FCSB-ului, care are o singură victorie în primele 10 etape. De cealaltă parte, cei care fac avancronicile meciurilor au vorbit și despre minusul batavilor înainte de confruntarea de pe De Adelaarshorst, și anume lipsa de experiență a celor de la Go Ahead Eagles în cupele europene, unde nu au mai jucat într-o grupă din sezonul 1984/85, când au fost prezenți la Cupa Intertoto.
Astfel, britanicii au ajuns la concluzia că meciul se va încheia la egalitate, iar scorul final exact ar urma să fie 2-2.
“La prima vedere, Go Ahead Eagles ar putea părea favorită, având în vedere forma slabă a FCSB-ului în campionat, dar gazdele nu au mai jucat la acest nivel, iar formația din România este neînvinsă în acest sezon de Europa League, așa că suntem prudenți și prezicem că va fi un rezultat de egalitate la Deventer“, au notat specialiștii de la sportsmole.co.uk.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu a răbufnit la adresa arbitrilor: ”Nepricepuți, n-au nicio treabă cu fotbalul!”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKosovarii au aflat pe cine vrea să transfere Gigi Becali la FCSB: ”Se potrivește”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFinal dramatic: Corona Brașov smulge egalul cu Rapid în ultimele secunde! Ce au arătat celelalte meciuri ale etapei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGuvernul României bagă 113.000.000€ într-un ”OZN”: ”Durata maximă a lucrărilor este de 48 de luni”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login