-
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 20:30, DGS 2
Sorin Cârțu, o legendă a clubului, a petrecut alături de jucători, staff și conducere după triumful pe care îl aștepta întreaga suflare olteană, iar a doua zi, extrem de entuziasmat, a oferit o declarație pe măsură.
”Sorinaccio” a spus că doar el și Franz Beckenbauer, decedat pe 7 ianuarie 2024, au mai reușit o asemenea performanță, de a cuceri cupa și campionatul din trei posturi diferite.
Sorin Cârțu: ”Doar eu şi Beckenbauer am făcut eventul ca jucător, antrenor şi preşedinte”
Galerie Foto
”Mă simt onorat, poate într-un fel merit. Am pus foarte mult suflet şi în meseriile pe care le-am avut: ca jucător, ca antrenor. Mi-am sacrificat sănătatea, familia în multe momente. Poate au fost alţii mai îndreptăţiţi şi uite că mi s-a ivit mie această situaţie.
Unde eram singurul antrenor care am luat campionatul după 90, acum suntem doi, că a venit şi reuşita lui Coelho. Eu ştiu că doar Beckenbauer a făcut asta, să ia eventul ca jucător, antrenor și președinte de club”, a declarat Cârțu, potrivit fanatik.
Eventul ca și jucător l-a reușit Sorin Cârțu în sezonul 1980/1981, când echipa era pregătită de legendarul ”Ion Oblemenco”, cel după care este și denumit stadionul din Bănie.
Apoi, după un deceniu, în 1990/1991, Cârțu a cucerit eventul din postura de antrenor, ca în acest an să câștige campionatul și cupa din postura de președinte de onoare.
Universitatea Craiova are cinci titluri în istorie: 1974, 1981, 1982, 1991 și 2026.
VIDEO rezumat Universitatea Craiova – U Cluj 5-0
Cele mai spectaculoase imagini de pe teren, după ce Craiova a câștigat titlu
Galerie Foto
Etichete: campionat , titlu , cupa , sorin cartu , craiova , event , beckenbauer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăOFICIAL | Alvaro Arbeloa, prezentat la noua echipă! Vrea să transfere un jucător de la Real Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alvaro Arbeloa (43 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăLovitură pentru Universitatea Craiova, înaintea debutului în Champions League. Un titular e OUT
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Universitatea Craiova a primit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine arbitrează Supercupa României? Centralul delegat de CCA pentru partida Universitatea Craiova – “U” Cluj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Comisia Centrală a Arbitrilor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a accidentat și nu este în lotul Universității Craiova la meciul cu ML Vitebsk din Champions League
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login