
Ianis Hagi a fost trecut pe linie moartă la Rangers. Antrenorul Phillip Clement l-a trimis la echipa secundă a scoțienilor, deși românul a acceptat eliminarea din contractul său a unei clauze care i-ar fi mărit salariul.
La Rangers B, Ianis Hagi a reușit un hattrick într-un amical cu Derby County, disputat la începutul lunii august. Cu toate acestea, mijlocașul echipei naționale nu și-a mai făcut loc nici în echipa secundă a scoțienilor.
Ianis Hagi nu mai are loc nici la Rangers B
Rangers B s-a duelat luni seară cu Fraserburgh, pe care a reușit să o învingă cu 5-0, însă Ianis Hagi nu s-a aflat în lotul convocat pentru partidă.
În actuala stagiune, singurele meciuri bifate de Ianis Hagi au fost cele pentru echipa națională, cu Kosovo și Lituania, săptămâna trecută. A fost decisiv în duelul cu balticii de la București, când a scos un penalty în finalul meciului, într-un moment în care scorul era 1-1.
Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers în stagiunea precedentă la Deportivo Alaves, dar românul n-a reușit să-i convingă pe spanioli să-l transfere definitiv.
Ianis Hagi a făcut parte din lotul pentru sezonul 2020/2021, când Rangers a câștigat titlul în Scoția, sub comanda lui Steven Gerrard.
Ianis Hagi și-a prelungit contractul cu Rangers
În vechiul contract se stipula că salariul lui Ianis va crește la 7.000 de euro pe lună în momentul în care va juca meciul cu numărul 100 pentru Rangers.
Ianis Hagi avea 99 de meciuri oficiale jucate pentru Rangers și, dacă ar fi ajuns la numărul 100, salariul i se mărea cu 7.000 de euro, potrivit unei clauze din angajament.
În noul contract pe care abia l-a semnat, clauza respectivă nu mai există și este prevăzut un salariu mai mic pentru Ianis Hagi, care era unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști ai lui Rangers, 1.3 milioane de euro pe an.
În această vară, Hagi Jr. a fost dorit de Rapid în SuperLiga, însă a ales să rămână în străinătate.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăL-a numit „hoț” pe arbitru și mai apoi l-a scuipat. Imaginile surprinse în Argentina
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăLa 12 ani, doctorii i-au spus că a terminat-o cu fotbalul. Acum are 26 de trofee cu Real Madrid
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăReturul Universitatea Craiova – Levski Sofia poate decide transferul de 1.500.000 de euro
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăA ajuns la Madrid! A semnat deja cu Real până în 2030
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login