Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Simone Biles, cea mai laureată gimnastă a lumii din toate timpurile, cu 41 de medalii la JO şi CM, dintre care 30 de aur, a dezvăluit că a fost recent spitalizată, fără a specifica motivul, şi a spus că a fi ”la un pas de moarte a fost o experienţă terifiantă”, scrie EFE.
Biles, în vârstă de 29 de ani, a distribuit o fotografie pe Instagram în care arată una dintre încheieturile mâinilor sale cu mai multe brăţări de spital, împreună cu un mesaj despre sănătatea sa. Ea se află acum acasă, unde se odihneşte la pat şi se recuperează după ce a fost imobilizată aproape întreaga săptămână.
Simone Biles, la un pas de moarte
“Nu sunt genul de persoană care să împărtăşească astfel de lucruri pentru că intimitatea este atât de apreciată în lumea de astăzi, dar a fi la un pas de moarte cu siguranţă nu a fost pe lista mea de lucruri de făcut la începutul acestei săptămâni. A fost o experienţă terifiantă, dacă nu chiar cea mai terifiantă din viaţa mea”, a spus Biles, fără a specifica motivul spitalizării.
“Am petrecut săptămâna în pat odihnindu-mă. Voi explica mai târziu’, a comentat gimnasta americană, care deţine 7 titluri olimpice şi 23 de titluri mondiale de la începutul carierei sale.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Racing Santander 7-2. Catalanii au defilat pe o ploaie torențială
Final de primă repriză! Min. 45: Penalty ratat Barcelona! Lamine Yamal nu reușește să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCoșmar pentru Manchester United! Eliminată din primul tur al Cupei Ligii Angliei chiar pe Old Trafford
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester United este în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFC Barcelona – Santander 4-1 DGS 2. Yamal a ratat un penalty | Atletico, cel mai clar succes din acest sezon din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBasarab Panduru a găsit soluţia pentru Gică Hagi în atacul României: „Ar veni pe merit”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Basarab Panduru a vorbit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login