
Sepsi a exclus doi jucători din lot înainte de meciul cu Universitatea Craiova! Chiar tehnicianul covăsnenilor, Bernd Storck, a făcut anunțul uluitor.
Cu câteva minute înainte de startul partidei de pe stadionul din Covasna, gazdele au făcut un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere.
Sepsi a exclus doi jucători din lot înainte de meciul cu Universitatea Craiova
Sepsi i-a exclus din lot pe Kevin Varga și pe Akos Kecskes din motive disciplinare. Bernd Storck a luat această decizie radicală pentru că cei doi ar fi întârziat „în cadrul grupului”.
„Această măsură cu Kevin Varga, din nefericire, a fost luată din motive disciplinare şi a fost nevoie de ea. A întârziat în cadrul grupului, nu a ajuns la timp. Avem reguli, toată lumea le respectă, iar din această cauză l-am scos din lot.
(n.r. – Akos Kecskes?). La fel, din păcate. Nu glumesc, nu. Nu avem mulţi jucători pe bancă azi, dar asta e viaţa, susţin regulile, toatălumea trebuie să le respecte şi îmi menţin deciziile.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăJose Mourinho și-a strigat nemulțumirea, înainte de El Clasico: ”E o minciună!”
Real Madrid a obținut o victorie categorică în fața celor de la RB Leipzig,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăTitularul pierdut de Daniel Pancu pentru derby-ul FCSB – Rapid!
Rapid se va duela cu FCSB, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăA intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo și a recunoscut: ”Până acum nu am ajuns la o înțelegere”
Alberto Soro (27 de ani) se află la Dinamo încă din vara anului 2024,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăGigi Becali a făcut anunțul final despre Denis Drăguș, înainte de FCSB – Rapid
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin

You must be logged in to post a comment Login