-
Fotbal U20: România – Elveția, luni, 19:00, DGS 1
-
Nations League: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1
Echipa vâlceană a făcut un joc mai bun decât acasă, unde s-a impus cu 28-26.
SCM Râmnicu Vâlcea, în turul trei preliminar al EHF European League
Nici prima repriză din Slovacia nu a fost prea reuşită, fiind condusă cu 10-6 şi 13-10, însă a intrat la pauză în avantaj, cu 15-14, dominând apoi repriza secundă.
Pentru echipa antrenată de Bent Dahl au marcat Nathalie Hagman 10 goluri, Anniken Wollik 5, Daniela De Jong 5, Rebeca Necula 4, Charlotte Cholevova 3, Asma Elghaoui 2, Mia Zschocke 1, Natasa Ljepoja 1, Alicia Toublanc 1, Irina Mokat 1.
Raluca Kelemen a avut 7 intervenţii (28%), Julie Foggea a reuşit 4 (36,36%), iar Teodora Neagu a apărat un şut (50%).
Golurile gazdelor au fost reuşite de Eliska Desortova 8, Emma Boada Coronado 7, Linea Cocaj 3, Dora Csernyanszky 2, Valeria Policarpo Santos 2, Erika Rajnohova 2, Monika Penzes 1, Barbara Sari 1.
Noemi Magera a încheiat cu 8 intervenţii (34,78%), iar Simona Tomovcikova a avut 7 (28%).
Meciul a fost arbitrat de slovenii Zan Puksic şi Miha Satler, iar delegat EHF a fost croatul Vladimir Sokol.
În turul al treilea preliminar, SCM Râmnicu Vâlcea va înfrunta puternica formaţie maghiară DVSC Schaeffler, meciurile fiind programate luna viitoare, prima manşă acasă şi revanşa în Ungaria, notează Agerpres.
Etichete: scm ramnicu valcea , ehf european league , dunajka streda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum l-a numit Acerbi pe Chivu, după ce românul nu i-a mai prelungit contractul: „Știm cu toții”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Craioveanu, la Interviurile Digi Sport. ”Dacă nu era tata, mă lăsam de fotbal!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSelecționerul Spaniei a anunțat ce se va întâmpla cu Lamine Yamal, în ultimele meciuri de la Mondial
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona e gata să trimită oferta oficială pentru al treilea cel mai scump transfer: Julian Alvarez!
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login