-
Fotbal: Germania – Ghana, luni, 21:45, DGS 1
-
Fotbal: Cipru – Moldova, luni, 19:00, DGS 3
Ambele echipe sunt cu moralul la pământ după ratarea calificării în finala barajului pentru Cupa Mondială, iar ”Tricolorii” nu-l vor avea pe bancă pe Mircea Lucescu, după ce selecționerul a acuzat probleme de sănătate în cursul zilei de duminică și a fost internat. Jerry Gane îi va lua locul la duelul cu Slovacia.
Andrei Vochin a făcut anunțul înainte de Slovacia – România: vor fi permise 8 schimbări
Cu o zi înaintea partidei de la Bratislava, Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, aflat în capitala Slovaciei alături de delegația României, a făcut un anunț surprinzător: UEFA a schimbat regulamentul.
Până de curând, forul continental permitea doar 6 schimbări în timpul meciurilor amicale, pentru ca jocurile să poată fi omologate, însă numărul modificărilor permise a crescut până la maximum 11.
În acest context, Vochin a transmis că oficialii români s-au înțeles cu omologii lor slovaci și la confruntarea de marți fiecare tabără va avea la dispoziție 8 schimbări.
”Nu știu cum va arăta primul 11, e posibil să fie ceva schimbări, dacă meciul s-a transformat într-unul amical. Trebuie văzuți și alți jucători. Protocolul meciurilor amicale s-a schimbat. Dacă până acum erau permise 6 schimbări, de acum se pot face de la 8 la 11 schimbări, în funcție de cum se înțeleg cele două delegații.
Noi ne-am înțeles cu slovacii să facem 8 schimbări. UEFA a permis lucrul ăsta. Nu cred că vor comunica în timpul meciului (n.r. Mircea Lucescu cu staff-ul tehnic), nici nu știu dacă domnului Lucescu i se va permite să vadă meciul. Planul va fi făcut dinainte și, dacă apar lucruri neprevăzute, Jerry Gane va fi cel care va lua decizia. Eventual, să mai discute la pauză”, a declarat Andrei Vochin, la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Andrei Vochin, înainte de Slovacia – România
Modificări în primul 11 al României la meciul amical cu Slovacia
Prezent la rândul său în Slovacia, jurnalistul Robert Șișcă a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Liga Digisport și a dezvăluit echipa de start pregătită de staff-ul primei reprezentative a României.
Ar fi o singură dilemă: cine va juca alături de Radu Drăgușin în centrul apărării. Titular în eșecul cu Turcia, Andrei Burcă va fi scos din formula de start, iar înlocuitorul i se va alege dintre Virgil Ghiță și Andrei Coubiș.
Nici Răzvan Marin, Ianis Hagi și Valentin Mihăilă nu se vor mai regăsi printre titulari, iar în primul 11 ar urma să apară Florin Tănase, Nicolae Stanciu și Ștefan Baiaram.
De asemenea, rămâne de văzut dacă Daniel Bîrligea va fi apt de joc, în condițiile în care a acuzat probleme musculare.
- Echipa de start probabilă a României la meciul cu Slovacia: Radu – Rațiu, Drăgușin, Ghiță/Coubiș, Bancu – Tănase, Dragomir, Stanciu – Man, Bîrligea, Baiaram
Etichete: amical romania , slovacia romania , andrei vochin , schimbari romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăMeciul românilor în Europa: AEK – Rayo 3-1! Marin și Rațiu, diferență neverosimilă la notele primite
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăAEK Atena – Rayo Vallecano 3-1 | Echipa lui Marin nu a reușit minunea, iar trupa lui Rațiu merge în semifinale!
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăStrasbourg – Mainz 4-0. Francezii, revenire de senzație și calificare în semifinalele Conference League
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăFiorentina – Crystal Palace 2-1. Italienii au câștigat, dar degeaba. Englezii, în semifinalele Conference League
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login