Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Haaland a înscris în minutul 60 unicul gol al meciului la o fază la care inițial a fost acordat offside de către arbitrul tușier. Cum poziția atacantului norvegian s-a dovedit a fi corectă, golul a fost validat din camera VAR. Însă povestea nu s-a încheiat aici.
Greșeală decisivă la gol
Cei de la Manchester United au făcut scandal după partidă, atât prin vocea antrenorului Michael Carrick, cât și prin declarațiile unor jucători precum Lisandro Martinez. Ei au susținut că reușita lui Haaland trebuia anulată deoarece Enzo Fernandez se afla în poziție de offside și a încercat să joace faza, deși nu a atins mingea.
În timpul meciului a fost analizat numai dacă Enzo a deviat balonul. Însă influența argentinianului asupra celorlalți jucători nu a fost luată în calcul. Lucru greșit, spune Pro Ref într-un comunicat publicat duminică seară. Michael Oliver, centralul partidei, ar fi trebuit să ia această decizie după ce revedea faza.
„În urma incidentului din minutul 60 al meciului de duminică din Premier League dintre Manchester United și Manchester City, disputat pe Old Trafford, putem oferi câteva clarificări cu privire la golul acordat lui Erling Haaland. Decizia luată pe teren a fost de ofsaid în cazul lui Erling Haaland, situație verificată de VAR, care a stabilit că atacantul se afla în poziție regulamentară.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa câteva ore după ce i-a dat pe toți afară, clubul istoric a plătit clauza de reziliere și a dat o ”bombă”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBenfica a trimis om la București pentru un jucător de la FCSB! Ce s-a întâmplat când au ajuns față în față: ”Needucat”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElias Charalambous și Mihai Pintilii ”au spart gheața” în Grecia
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură după lovitură pentru Dennis Man!
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login