Connect with us

Alte Sporturi

Sampdoria a retrogradat în Serie C! Dezastru pentru fosta finalistă din Champions League

Sampdoria a retrogradat în Serie C! Dezastru pentru fosta finalistă din Champions League

Jucătorii Sampdoriei, dărâmaţi / Profimedia

Echipa Sampdoria Genova va evolua în sezonul viitor în cel de-al treilea eşalon al fotbalului italian, pentru prima oară în istoria sa, după ce s-a clasat pe locul 18 în ierarhia finală din Serie B, informează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marţi, Sampdoria a obţinut doar o remiză albă, scor 0-0, pe terenul formaţiei Juve Stabia, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 34-a, rezultat sinonim cu retrogradarea, genovezii încheind sezonul cu 41 de puncte, la două lungimi de primul loc neretrogradabil.

Sampdoria a retrogradat în Serie C pentru prima oară în istorie

Până marţi, Sampdoria a făcut parte dintr-un grup de şapte cluburi italiene, printre care Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino, care nu au evoluat niciodată în Serie C, notează agerpres.ro.

Această retrogradare este rezultatul unui sezon catastrofal, marcat de trei schimbări de antrenori, ultima în luna aprilie, care generase totuşi multe speranţe.

Alberico Evani şi Attilio Lombardo, doi apropiaţi ai legendei clubului Roberto Mancini, fost selecţioner al Italiei, au preluat controlul echipei, dar nu au reuşit să evite dezastrul.

Sampdoria, care retrogradase în Serie B în 2023, este controlată începând de anul trecut de omul de afaceri singaporez Joseph Tey, care deţine 58% din capital.

Perioada de aur a clubului genovez a fost la începutul anilor ’90: susţinută de golurile lui Roberto Mancini şi Gianluca Vialli, care a murit în 2023, Sampdoria a câştigat Cupa Cupelor în 1990, apoi singurul său titlu în liga italiană, în 1991, înainte de a a ajunge în finala Cupei Campionilor Europeni, în 1992, pierdută în faţa echipei spaniole FC Barcelona (0-1, după prelungiri).

Sassuolo (echipa românilor Horaţiu Moldovan şi Daniel Boloca) şi Pisa (formaţie la care joacă Adrian Rus, Marius Marin şi Olimpiu Moruţan) au promovat direct în Serie A, în timp ce pentru al treilea loc se vor bate, în baraje succesive, Spezia, Cremonese, Juve Stabia, Catanzaro (la care joacă Rareş Ilie)m, Cesena şi Palermo.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi