-
Europa League: Braga – CFR, joi, 21:30, DGS 1
-
Conference League: Spartak Trnava – Universitatea Craiova, joi, 21:30, DGS 2
La câteva luni după ce au apărut informații potrivit cărora cei doi s-au despărțit și nu mai locuiesc împreună, cei doi au semnat actele de divorț.
Galerie Foto
Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger au divorțat
O sursă apropiată de Ana Ivanovic a declarat, sub protecția anonimatului, că cei doi au divorțat de comun acord și că toate procedurile au fost realizate.
Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger au custodie comună pentru cei trei copii ai lor, iar fosta jucătoare de tenis a rămas cu vila în care cuplul a locuit.
”Înainte ca Bastian să înceapă să apară public cu alte femei, cei doi au decis să divorțeze. Doar membrii apropiați ai familiei cunoșteau această informație. Avocații lor au finalizat toate procedurile legale.
Ana a acceptat bine situația și nu o deranjează comportamentul liber al lui Bastian, deși crede că o face intenționat.
Au trei copii, iar cel mai mic fiu s-a născut acum doar doi ani. Numele celui mai mic copil nu a fost făcut public. Custodia este comună, iar Ana a primit casa în care locuiește în prezent cu copiii”, a declarat apropiata Anei Ivanovic, potrivit publicației sârbești Kurir.
Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger s-au căsătorit în 2016, la doar câteva luni după ce au început o relație. Despărțirea ar fi fost cauzată de infidelitatea fotbalistului, care de curând s-a afișat în premieră cu noua sa parteneră, Silva Kapitanova, cu care a fost surprins pe o plajă din Grecia.
Etichete: ana ivanovic , bastian schweinsteiger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăIstvan Kovacs, desființat după erorile din Dinamo – FCSB: „Dă-ți singur cartonaș roșu și lasă fluierul altcuiva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăGigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, după înfrângerea din derby-ul cu Dinamo: „S-a închis”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăDecizia luată de Gigi Becali după arbitrajul lui Istvan Kovacs din Dinamo – FCSB 2-1: „Mergem la tribunal! Grup infracţional”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali s-a dezlănţuit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, derapaj grosolan la adresa lui Istvan Kovacs după Dinamo – FCSB 2-1: „Demenţă! Să facă nişte controale”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a avut...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login